G4Media.ro

UE schimbă etichetele privind consumul energetic al frigiderelor, mașinilor de spălat și…

UE schimbă etichetele privind consumul energetic al frigiderelor, mașinilor de spălat și tv-urilor: dispar categoriile A+

Uniunea Europeană modifică etichete energetice pentru frigidere și congelatoare, mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe și televizoare de la 1 martie acest an, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.

Vor urma etichete noi pentru becuri și lămpi cu surse de lumină fixe la 1 septembrie, iar în anii următori se vor adăuga și alte produse.

De pe etichete vor dispărea clasificările A+, A++ sau A+++ și sunt înlocuite cu litere până la G, aceasta fiind și cea mai mare simplificare. Motivul? Noua clasificare, făcută pe baza unor standarde îmbunătățite, este mai strictă și este concepută astfel încât foarte puține produse să poată obține inițial clasificarea „A”, ceea ce permite includerea unor produse mai eficiente pe viitor.

Produsele cele mai eficiente din punct de vedere energetic aflate actualmente pe piață vor fi acum etichetate în mod specific ca „B”, „C” sau „D”.

De asemenea, pe etichete va fi inclusă o serie de elemente noi, inclusiv codul QR care face legătura cu o bază de date paneuropeană și le permite consumatorilor să găsească mai multe detalii despre produs.

Pe lângă noile norme privind etichetarea energetică, există și regulamente noi corespunzătoare privind proiectarea ecologică care intră în vigoare la 1 martie 2021. Acestea se referă în special la cerințele minime de eficiență actualizate și consolidează drepturile consumatorilor de a repara produsele, sprijinind totodată economia circulară. Producătorii sau importatorii vor fi de acum obligați să pună o serie de piese de schimb esențiale (motoare și perii de motor, pompe, amortizoare și suspensii, tamburi de spălare, etc.) la dispoziția reparatorilor profesioniști timp de cel puțin 7-10 ani după ce ultima unitate dintr-un anumit model a fost introdusă pe piața UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Se lucrează în continuare la standardizarea curburii castravetelui și la schimbarea sexului îngerilor…. Politică energetică comună…pas, politică de apărare comună…pas…

  2. M-am referit în mod generic la curbura castravetelui; 90% din ce face UE este din categoria „curbura castravetelui”. Să reglementeze(DEREGLEMENTEZE!) ceva pentru a stimula economia…nici vorbă! Și pe urmă de ce marile corporații sunt americane. Pai sunt pentru că în Franța nu e posibil sa fii Elon Musk! Bine și în America e din ce in ce mai greu; fuge lumea din California spre state mai libere… UE trebuie sa DEREGLEMENTEZE domenii dacă vrea sa fie competitivă. O sa vina vremea când mari companii o să ignore pur și simplu piața de desfacere a UE!

    • Pai tocmai aceste reglementari te apara ca cetatean sa nu fii intoxicat cu tot felul de produse si ucis impreuna cu familia de echipamente neconforme. Pierderea de Eloni Muski nu e deloc grava pentru UE. Calitatea vietii in UE – tocmai datorita acestor norme aparent birocratice- este net superioara celei din SUA ca sa nu mai vorbim de China Calitatea apei, produselor alimentare si a aerului sunt cu mult peste ceea ce viseaza americanii sau chinezii.

    • @T: absolut de acord. Nu poti sa sustii economia cu pretul sanatatii cetatenilor. Multe aspecte ale calitatii vietii din SUA sunt absolut inacceptabile in UEa. De la obligativitatea trecerii ingredientelor pe etichete, la clasa de emisie maxima admisa pentru materiale de constructii, la clasa de poluare la autovehicule, la o multime de reglementari in privinta noxelor industriale. Normal ca daca ar vrea sa vina cate un baron al carbunelui si sa faca avere in UE, ar fi trimis in Bangladesh sau tari din gama respectiva.
      O multime de corporatii fac profit bine-mersi si in UE.

      Ca si bonus, cercetati termenul de „Coal Rolling” un fenomen vechi in SUA. Pai in UE ramai fara masina si platesti de te indoi, sa-ti iasa fumul pe urechi. Hai cu reglementarile si afara cu baronii poluarii si intoxicarii.

  3. Superb : eticheta veche A+++ cu 62 /an iar eticheta noua la acelas produs dar cu 66 kw/an deci respecta visul gretei .

  4. Superb : eticheta veche A+++ cu 62kwh /an iar eticheta noua la acelas produs dar cu 66 kwh/an deci respecta visul gretei .

  5. Mda, lasă asta cu RE/DEREGLEMENTAREA , mai bine spune-ne tu cum trăiesc frății lui Elon Musk de prin Kentucky , Mississippi , Arkansas etc in comparație cu un neamt, olandez, belgian, francez ( vezi ca n-am băgat nordicii ) ….când 1/4 din populație trăiește din bonurile de masa oferite de guvern sa vezi tu cum i-ți dorești reglementare!

  6. Am o combina frigorifica A+++ noua, un produs excelent, de care suntem foarte multumiti! Aveam insa o nedumerire, am gasit in documentatia sa doua astfel de etichete si nu am primit o explicatie de la reprezentantul vinzatorului – multumesc asadar pentru articol! Iata diferentele:
    Clasa A+++ devine clasa C,
    176 kW/annum a ajuns 166kW/annum,
    Frigider 248 litri devine 251 litri,
    Congelator 112 litri devine 114 litri,
    37dB devine 35 B (clasa B, este precizat).
    Apare si codul QR si este indicat de asemenea, identic si clar pe ambele etichete modelul/codul produsului, RB36T672CS9!
    Fostu-m-am dumirit acum, multumesc mult!