G4Media.ro

UE și SUA cer în Consiliul de Securitate al ONU o anchetă…

sursa foto: Consiliul Europei

UE și SUA cer în Consiliul de Securitate al ONU o anchetă privind avionul deturnat în Belarus / Cum își poate proteja Rusia aliatul

Șase membri ai Consiliului de Securitate al ONU – Estonia, Franța, Irlanda, Norvegia, Marea Britanie și Statele Unite – au condamnat miercuri deturnarea de către Belarus a avionului civil în care se afla jurnalistul Roman Protasevici, spunând că este „un atac flagrant împotriva siguranței aviației civile internaționale și a securității europene”, relatează Reuters, citată de Digi24.ro. 

Pe de altă parte, Minskul a acuzat Franța de „piraterie aeriană” pentru că nu a permis accesul unui avion în spațiul său aerian.

Declarația comună a celor 6 a fost emisă după ce Estonia, Franța și Irlanda au pus subiectul pe agenda unei sesiuni private a Consiliului de securitate al ONU, format din 15 membri.

Cele șase țări au solicitat, de asemenea, o anchetă a Organizației Aviației Civile Internaționale asupra incidentului și eliberarea jurnalistului disident, care a fost arestat după deturnarea avionului.

Totuși, o acțiune din partea Consiliului de Securitate este puțin probabilă, spun diplomații, deoarece Rusia poate proteja Belarusul, o țară aliată, folosindu-și dreptul de veto.

Pe de altă parte, Belarusul a acuzat Franța de „piraterie aeriană” pentru că a refuzat accesul în spațiul său aerian pentru un avion care zbura pe ruta Minsk-Barcelona, forțând aeronava să se întoarcă din drum.

„Este un fapt absolut scandalos și un act imoral. Sincer, este piraterie aeriană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Belarus, Anatoli Glaz.

Acest incident vine la trei zile după devierea la Minsk a unui avion care zbura de la Atena la Vilnius, la bordul căruia erau Roman Protasevici și partenera sa, care au fost arestați, provocând noi sancțiuni din partea UE.

Citește integral pe Digi24.ro

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...