UE și Ucraina prelungesc acordul privind transportul rutier care le permite firmelor ucrainene să își exporte mai ușor mărfurile
UE și Ucraina au decis joi să prelungească și să actualizeze actualul acord privind transportul rutier, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Informația e importantă pentru că România este una dintre rutele principale pentru transportatorii ucraineni în drumul lor spre vestul Europei.
Acordul urmărește să ajute Ucraina să își exporte produsele pe piețele mondiale după ce invazia ilegală a Rusiei i-a blocat în mare parte rutele de transport prin Marea Neagră sau prin est.
Semnat pentru prima dată la 29 iunie 2022 în urma invaziei ruse, acordul a sporit substanțial schimburile comerciale rutiere dintre Ucraina și UE.
„De la acordul inițial, exporturile rutiere ucrainene către UE au crescut semnificativ, adăugând peste 300.000 de tone de mărfuri exportate lunar. În același timp, importurile ucrainene din UE au crescut vertiginos, valoarea importurilor crescând de aproape trei ori în comparație cu valoarea exporturilor, ajungând la o valoare impresionantă de 700 milioane EUR pe lună. Extinderea prezentului acord este o expresie puternică a solidarității europene. Prin consolidarea acordului cu garanții solide și asigurarea fermă a respectării legii, punem bazele unor conexiuni de transport durabile care consolidează reziliența Ucrainei”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.
Prin urmare, acordul este prelungit până la 30 iunie 2025, cu reînnoire tacită pentru o altă perioadă de șase luni, cu excepția cazului în care una dintre părți nu este de acord și are dovezi solide și clare că există o perturbare majoră a pieței sale de transport rutier.
Pentru a îmbunătăți punerea în aplicare, acordul include acum următoarele:
– Îi obligă pe operatorii de transport să dețină documente care să ateste autorizația de transport internațional și respectarea acordului.
– Transportatorii trebuie să ateste că operațiunile fără încărcătură sunt legate direct de o operațiune de tranzit sau bilaterală, în conformitate cu acordul.
– Consolidarea respectării de către operatorii de transport rutier de mărfuri a obligațiilor prevăzute în acord, în special combaterea fraudei, a falsificării documentelor conducătorului auto și a încălcărilor normelor de siguranță rutieră, care ar putea duce la pierderea drepturilor de a presta servicii de transport specificate în acord.
– Introducerea unei clauze de salvgardare care să permită suspendarea acordului în anumite zone geografice în cazul în care o piață de transport rutier din această zonă se confruntă cu perturbări majore care pot fi atribuite acordului.
Acordul, pus în aplicare din cauza pierderii rutelor de transport și a piețelor de export din estul Ucrainei din cauza agresiunii Rusiei, sprijină culoarele de solidaritate UE-Ucraina. Aceasta a facilitat transportul de bunuri vitale, cum ar fi combustibilul și ajutorul umanitar, în Ucraina și a permis exporturilor ucrainene, cum ar fi cerealele, minereurile și oțelul, să ajungă în UE și în afara acesteia.
Data anterioară de încheiere a acordului a fost 30 iunie 2024. Acordul actualizat și extins a fost semnat la Bruxelles de comisarul Adina Vălean și Serhiy Derkach, ministru adjunct al Comunităților, teritoriilor și dezvoltării infrastructurii din Ucraina.
Un acord similar este în vigoare între UE și Moldova.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank