UE, sub o amenințare economică existențială. Soluția lui Mario Draghi și ingredientul lipsă din planul care ar putea schimba Europa

Raportul respectatului economist Mario Draghi a identificat corect aproape toate cauzele declinului economic al UE și a propus o mulțime de soluții viabile. Două lucruri esențiale lipsesc însă: sprijinul puternic și necondiționat pentru economia de piață, plus micșorarea rolului statului. Fără aceste două ingrediente, raportul așteptat cu sufletul la gură de tot mediul de afaceri european ar putea fi un moment ratat pentru competitivitatea UE.

Spre exemplu, în România, guvernul PSD-PNL merge tot mai mult către restrângerea libertăților economice prin controlul prețurilor în tot mai multe domenii, discuții absurde despre plafonarea profiturilor, suprataxe arbitrare pe companii din diferite domenii. Vorbim de o mișcare tectonică, o schimbare fundamentală a politicii statului român față de tot ce am văzut în ultimii 30 de ani, care va determina schimbări majore ale performanței economice. În plus față de aceste distorsiuni din piață, România mai are o caracteristică aparte: implicarea în economie a serviciilor secrete prin firmele acoperite. Permisă de legislație, această implicare a început să fie denunțată de tot mai mulți antreprenori și executivi, exasperați de concurență neloială provocată de firmele acoperite.

Nevoia de la care a plecat acest raport cerut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, e critică: creșterea UE a fost în în ultimii 20 de ani în mod constant mai lentă decât cea a Statelor Unite, iar China a recuperat rapid decalajul. UE își pierde puterea economică și, odată cu ea, și relevanța politică dacă nu se schimbă rapid. Iar raportul Draghi, prezentat pe larg de Economedia, a avut de găsit soluțiile pentru Europa.

O eventuală schimbare majoră de paradigmă a părut să fie inhibată luni, atunci când Ursula von der Leyen a anunțat că ”economia socială de piață” trebuie să rămână ”modelul nostru social de mare succes”. Or, una dintre cauzele fundamentale ale declinului de productivitate în UE – comparat cu SUA, cel puțin – e tocmai acest model de ”economie socială de piață”. Și, dacă ne uităm cu atenție în raportul lui Mario Draghi, vedem că referirile la economia de piață și la libertatea economică sunt rarisime.

Economia de piață e sistemul economic bazat pe cererea și oferta care determină prețurile și în care statul e un arbitru al corectitudinii pieței. Economia socială de piață e un sistem în care guvernul (fie cel național, fie Comisia Europeană) joacă un rol supradimensionat și decide redistribuirea banilor produși de economia privată după criterii ideologice. Este filosofia care, în final, inhibă capitalul și creativitatea antreprenorială, îi penalizează pe cei care-și asumă riscuri economice și favorizează decizii economice arbitrare.

Exact acest fenomen a stat la baza declinului de competitivitate al UE în ultimele două decenii. Mai cu seamă după criza financiară din 2008, guvernele naționale și instituțiile UE și-au luat și mai multe puteri în detrimentul pieței libere.

Un simptom al rolului exacerbat al statului în economie e excesul de reglementare, identificat corect de Mario Draghi ca o frână în calea dezvoltării sectorului digital. Suprareglementarea, mai ales în domeniul tehnologiei, este fără precedent. Chiar președintele francez Emmanuel Macron s-a întrebat ironic cum poate Europa să reglementeze inteligența artificială, când practic UE nu contează pe această piață.

O investigație Financial Times a arătat că doar 15 dintre legile Green Deal anunțate în 2022 vor genera peste 2,3 miliarde de euro anual în costuri administrative suplimentare pentru firmele private.

Recomandarea lui Mario Draghi de renunțare rapidă la excesul de reglementare e salutară, deși una dintre măsurile propuse e mai degrabă stranie: înființarea unui post special de vicepreședinte al Comisiei Europene.

Dar suprareglementarea nu e cauza primară a declinului Europei în cursa tehnologică cu SUA și Asia. Îngrădirea treptată a pieței și dirijismul au provocat acest exces de reglementare.

O spune, printre rânduri, și raportul Draghi, care avertizează că ritmul impus de UE în pactul ecologic riscă să afecteze și mai profund creșterea economică. Or, Green Deal e exact genul de politică publică decisă de puterea guvernamentală în care ideologia nu ține cont pe deplin de realitatea economică. O arată inclusiv deciziile din ultimul an, când instituțiile UE au început să frâneze marșul ecologic, pe măsură ce tot mai multe sectoare economice din Europa au fost atinse puternic de consecințe (industria auto din Germania, industria aviatică, fermierii etc.).

Pe de altă parte, raportul fostului șef al Băncii Centrale Europene atinge o chestiune extrem de spinoasă din punct de vedere politic: procesul greoi de decizie în UE și fragmentarea pieței de capital – ambele cu impact direct asupra companiilor private. Soluția pe care o sugerează Mario Draghi este extrem de curajoasă: cedarea treptată de suveranitate (fie prin eliminarea unanimității la deciziile din Consiliul UE, fie prin unificarea piețelor de capital și crearea unei autorități unice).

Sunt suficient de maturi liderii statelor membre pentru a merge pe calea indicată de Draghi pentru a crește puterea blocului comunitar? Sau orgoliile naționale vor împiedica integrarea mai profundă?

Cât despre România, e de remarcat absența cvasi-totală din dezbaterea publică a acestui document care ar putea schimba cursul UE. Deși suntem în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale și cele europarlamentare, politicienii nu au avut nici un cuvânt de spus pe această temă, cu rare excepții precum europarlamentarul Siegfried Mureșan. În afara unor analize din Economedia și alte publicații specializate, raportul Draghi nu există în România. Provincialismul dezbaterii publice este la apogeu.