G4Media.ro

UE va deveni în 2025 al doilea mare producător global de baterii…

Foto: Audi

UE va deveni în 2025 al doilea mare producător global de baterii – vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic

Circa 70 de mari proiecte industriale de producție de baterii sunt susținute de Comisia Europeană prin Alianța Europeană a Bateriilor, iar până în 2025 UE va deveni al doilea producător global, după China, a anunțat vineri vicepreședintele executivului comunitar, Maros Sefcovic.

Oficialul UE a mai spus că Alianța Europeană a Bateriilor – o inițiativă care reunește state, mari companii și centre de cercetare, va duce la apariția a 3-4 milioane de locuri de muncă în UE în următorii 5 ani, iar 30 dintre proiectele aflate în implementare vor satisface cererea din UE pentru baterii, în special cele necesare mașinilor electrice.

”2020 va rămâne în istorie ca anul mașinii electrice în Europa, cu peste un milion de autovehicule înregistrate, ceea ce a dus la dublarea numărului existent”, a spus Sefcovic într-un discurs la reuniunea Alianței Europene a Bateriilor.

Vicepreședintele Comisiei a spus că este esențială întărirea producției UE de materii prime necesare mai ales pentru pentru bateriile litiu – ion. El a încurajat statele membre să depună proiecte în acest sens în planurile naționale de relansare (PNRR).

În plus, el a cerut adaptarea programelor educaționale și de training în statele membre. Industria estimează că în 2025 va avea nevoie de peste 800.000 de muncitori noi, cu competențe specifice. (Foto: Audi / baterii auto)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. O masura care ar duce la scaderea „luptei” pentru materiale rare si implicit la ieftinirea masinilor electrice ar fi standardizarea si modularizarea bateriilor.
    Adica eu consider ca ar fi preferabil ca vehiculele electrice sa fie echipate standard cu un pachet fix de baterii de aproximativ 20kW, care asigura o autonomie de baza de 100-150 de km, dar sa fie proiectate pentru extinderea usoara cu module suplimentare, care sa le mareasca autonomia catre 500 de km. Iar aceste module suplimentare sa poata fi inlocuite usor in statii cu altele gata incarcate.

  2. Vrajeala. Ca sa produci baterii, trebuie sa ai activitati miniere. UE nu extrage nimic. Daca va fabrica baterii, va cumpara materia prima la un pret mai mare decat tarile care isi extrag materia prima din propriile zacaminte, cum este China.
    Niciodata UE nu isi va procesa singura grafitul, de exemplu, pentru ca sunt procese industriale care polueaza puternic.
    Sa te lauzi ca fabrici baterii in conditiile in care nu-ti murdaresti mainile cu principalele activitati din lantul de productie este ipocrit si pueril.
    Pretul bateriilor este in continuare dependent de pretul materiei prime, in primul rand si abia in al doilea rand de procesul de fabricatie. A se vedea cat scade pretul bateriei daca doar se renunta la Cobalt.