G4Media.ro

UE va transfera Ucrainei în martie primă tranşă, de 4,5 miliarde de…

sursa foto: Unsplash/ Stock Birken

UE va transfera Ucrainei în martie primă tranşă, de 4,5 miliarde de euro, din noul pachet de ajutor financiar

Comisia Europeană va transfera în luna martie Ucrainei o primă tranşă, de 4,5 miliarde de euro, din ajutorul în valoare totală de 50 de miliarde de euro care va fi oferit Kievului din bugetul UE până în 2027, a anunţat sâmbătă la Kiev preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, potrivit EFE preluată de Agerpres.

Potrivit unei estimări a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Ucraina are nevoie însă, numai pentru anul în curs, de un ajutor de peste 34 de miliarde de euro pentru menţinerea stabilităţii financiare.

În acest timp, în SUA, un nou pachet de asistenţă financiară de 61,4 miliarde de dolari destinat Ucrainei şi pentru care preşedintele democrat Joe Biden a cerut aprobarea Congresului este în continuare blocat de republicani.

Aflată în capitala Ucrainei pentru a marca doi ani de la lansarea agresiunii ruse contra Ucrainei, Ursula von der Leyen a făcut anunţul referitor la eliberarea primei tranşe de ajutor financiar pentru Ucraina în acest an după ce a avut o întrevedere cu premierul, Denis Şmigal, cu care a mai discutat despre dezvoltarea industriei militare şi despre exporturile ucrainene, care se bucură de un tratament preferenţial pe piaţa UE prin eliminarea taxelor vamale.

Fără a oferi detalii, Ursula von der Leyen a menţionat în mesajul său, postat pe platforma X, că a abordat cu premierul Şmigal „problemele la frontiera terestră” provocate de aceste exporturi, referire la protestele agricultorilor din ţările vecine împotriva importurilor de cereale şi alte produse agroalimentare ucrainene comercializate la preţuri reduse şi scutite de obligaţia respectării standardelor europene.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...