G4Media.ro

Uleiul de măsline a atins noi prețuri record din cauza secetei din…

Sursa foto: Pixabay

Uleiul de măsline a atins noi prețuri record din cauza secetei din țările producătoare/ În Spania au apărut și hoții de „aur lichid”

Preţurile uleiului de măsline au crescut la noi recorduri, deoarece seceta severă din principalele ţări producătoare reduce livrările şi duce şi la creşterea furturilor, transmite CNBC, citată de News.ro.

Preţurile uleiului de măsline au crescut la nivel mondial la 8.900 de dolari pe tonă, în septembrie, cauzate de ”vremea extrem de uscată” în zăna Mării Mediterane, potrivit unui raport recent al Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite.

Deja, preţul mediu în august a fost cu 130% mai mare faţă de anul anterior şi nu a arătat ”niciun semn de relaxare”, a spus USDA.

Spania, cel mai mare producător şi exportator de ulei de măsline din lume, a fost lovită de o secetă intensă de luni de zile.

De asemenea, ţara tocmai a înregistrat a treia cea mai fierbinte vară, cu temperatura medie a verii cu 1,3°C mai mare decât în mod normal, potrivit agenţiei meteorologice de stat AEMET.

Potrivit datelor companiei de informaţii despre piaţa de mărfuri Mintec, producţia de ulei de măsline din Spania în sezonul recent a scăzut la aproximativ 610.000 de tone – aceasta este o scădere de peste 50% în comparaţie cu 1,3 până la 1,5 milioane de tone obişnuite.

”La complexitatea situaţiei se adaugă şi preocupările legate de reducerea producţiei în alte ţări mari producătoare de ulei de măsline din Europa, inclusiv Italia şi Grecia, unde predomină condiţiile de secetă”, a declarat Kyle Holland, analistul pentru seminţe oleaginoase şi uleiuri vegetale de la Mintec, pentru CNBC.

Grecia şi Italia sunt al doilea şi respectiv al treilea cel mai mare producător de ulei de măsline, potrivit Consiliului Internaţional de Măsline, o organizaţie interguvernamentală formată din membri care reprezintă mai mult de 98% din producţia de măsline la nivel global.

Preţurile uleiului de măsline din regiunea spaniolă Andaluzia au crescut la 8,45 EUR (9,02 USD) per kilogram în septembrie, a arătat valoarea de referinţă Mintec. Acesta marchează ”cel mai mare preţ înregistrat vreodată pentru uleiul de măsline spaniol”, pe baza datelor companiei care se întind pe o perioadă de 20 până la 30 de ani şi reprezintă un salt de 111% faţă de anul trecut.

Creşterea preţurilor, pentru uleiul de măsline, care se mai numeşte şi ”aur lichid”, i-a determinat pe unii să-l fure.

Aproximativ 50.000 de litri de ulei de măsline extravirgin dintr-una dintre morile de ulei din Spania, Marin Serrano El Lagar, au fost furaţi la primele ore ale zilei de 30 august, potrivit rapoartelor presei locale. Adică ulei în valoare de peste 420.000 de euro, sau aproximativ 450.000 de dolari, pierdut de afacerea de familie. Nu au existat arestări până acum.

Asta nu e tot. Cu puţin timp înainte, hoţii au fugit cu 6.000 de litri de ulei de măsline extravirgin, în valoare de 50.000 de euro, de la moara Terraverne, a declarat ziarul spaniol El Munco.

Calculatoarele, mesele, ventilatoarele şi scaunele companiei au fost, de asemenea, jefuite în timpul furtului.

Companiile în cauză nu a răspuns solicitării de comentarii a CNBC.

Când se va termina criza?

Nu există niciun răgaz în vedere. Holland, de la Mintec, a avertizat că, dacă stocurile de ulei de măsline continuă să se epuizeze din cauza secetei, proviziile ar putea fi epuizate înainte de octombrie, când sosesc de obicei recoltele proaspete.

„Situaţia este complicată de decizia Turciei de a suspenda exporturile de ulei de măsline în vrac. Suspendarea a înrăutăţit volumele deja limitate din Spania”, a spus analistul.

Turcia, care este la rândul ei un producător important de ulei de măsline, a suspendat exporturile în vrac până la 1 noiembrie, o măsură determinată de creşterea globală a preţurilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...