Ultima decizie a lui Predoiu înainte de moțiune: l-a înlocuit pe omul pus de Ponta în funcția de secretar general la ministerul justiției, care a supraviețuit miraculos în aproape toate guvernele
Postul de secretar general al Ministerului Justiției a fost ocupat, până în această săptămână, de Ion Claudiu Teodorescu. El a fost timp de opt ani fost consilier personal la cabinetul de parlamentar al lui Victor Ponta și a fost sprijinit de acesta și apoi de Florin Iordache pentru a ajunge secretar general al Ministerului Justiției.
A fost înlocuit din funcție doar de Raluca Prună după ce ar fi fost implicat într-un posibil scandal privind aranjarea unui concurs în minister. După ce justnews.ro a pornit o investigație privind ascensiunea în Ministerul Justiției al fostului consilier al lui Ponta, ministrul Predoiu l-a revocat pe acesta din funcție.
Ion Claudiu Teodorescu, secretar general al Ministerului Justiției până la începutul acestei săptămâni, este un înalt funcționar puțin cunoscut, dar care a stat din 2012 mai mereu în spatele miniștrilor Justiției, fiind promovat în Secretariatul General al ministrului de Victor Ponta, scrie justnews.ro.
În prezent, funcția de secretar general al ministerului a căpătat o importanță aparte, mai ales dacă postul de ministru se vacantează, dintr-un motiv sau altul: printr-un OUG dat în septembrie 2019, fostul premier Viorica Dăncilă a desemnat secretarul general de minister ca persoana ce devine ordonator principal de credite, în absența ministrului.
Relația cu Victor Ponta
Pînă in iulie 2012, Teodorescu a fost pe rînd, profesor la catedra socio-umană de la Liceul Rovinari (2000-2002), apoi expert parlamentar (șef de cabinet și coordonator al biroului parlamentar al deputatului Victor Ponta) între 2004-2012.
În paralel, a fost consilier personal al ministrului pentru relația cu Parlamentul,Victor Ponta (în 2009), consilier județean din partea PSD, (între 2008 -2012), și membru în AGA sau CA al unor societăți ori instituții publice (Spitalul de Pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu, Vârful Păpușa SA, Tisprest SA).
Prin urmare, activitatea sa principală din acea perioadă era strâns legată de cea a omului politic Victor Ponta, care avea în Gorj circumscripția de deputat.
Hotnews.ro a dezvăluit într-un articol din 2014 că Victor Ponta a cumpărat o cabană cu teren chiar de la familia lui Teodorescu (potrivit declarațiilor făcute de I.C.Teodorescu pentru publicația gorj-domino.ro).
Victor Ponta ajunge prim-ministru în data de 7 mai 2012. În iulie 2012, Ion Claudiu Teodorescu dă concurs (era singura posibilitate de a căpăta statutul de funcționar public) la OIPSI. În această instituție, I.C. Teodorescu nu stă decît mai puțin de o lună, întrucît, pe 31 iulie, Victor Ponta semnează Hotărârea nr.813 privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Gorj de către domnul Teodorescu Ion Claudiu.
Cariera domnului Teodorescu cunoaște o nouă ascensiune, astfel că, din ianuarie 2014 nu mai apare ca prefect al județului Gorj, întrucât a fost detașat în funcția de secretar general adjunct al Ministerului Justiției. Reamintim, ministerul Justiției era condus atunci Robert Cazanciuc, a cărui soție este verișoara premierului de atunci al României, Victor Ponta.
Demis temporar
În funcția de secretar general adjunct al Ministerului Justiției, Ion Claudiu Teodorescu nu stă decît pînă în decembrie 2015, cînd este revocat din acest post de conducere de către noul prim-ministru Dacian Cioloș, la propunerea ministrului Justiției, Raluca Prună.
Pe 5 decembrie 2015 ( cu 10 zile înainte de proba scrisă), în presă apare o informație difuzată de un reprezentant al Mișcării Populare, Ion Săvoiu, care susține că Ion Claudiu Teodorescu și-ar fi *aranjat* concursul la MJ. (Detalii aici)
Am contactat-o pe Raluca Prună pentru a obține detalii despre decizia sa de încetare a exercitării funcției de secretar general adjunct al MJ în cazul lui Teodorescu, dar fără nici un rezultat. Aceasta nu a dorit să ne precizeze dacă l-a demis pe Teodorescu în urma acuzațiilor că și-ar fi aranjat concursul.
Deși l-am contactat, nu am reușit să aflăm de la Teodorescu dacă s-a înscris sau nu la concursul din decembrie 2015.
Întoarcerea la putere a noului guvern PSD-ALDE, la 4 ianuarie 2017, îi deschide lui Ion Claudiu Teodorescu, noi portițe de afirmare: pe 9 ianuarie, la doar 5 zile de la învestirea cabinetului Grindeanu, el este numit în cel mai înalt post de funcționar public din MJ, respectiv de secretar general.
În momentul când justnews.ro a abordat actuala echipă de conducere de la Ministerul Justiției în privința carierei lui Ion Claudiu Tănăsescu în minister, un consilier al ministrului Claudiu Predoiu ne-a transmis că vor fi analizate aceste date și că nu pot comenta o invetsigație care nu a fost încă publicată. A doua zi, Teodorescu a fost demis din funcția de secretar general.
Citește integraj pe justnews.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii