G4Media.ro

Ultima dorință a lui Nicu Covaci a fost să fie incinerat. Jumătate…

Nicu Covaci FOTO Transsylvania Phoenix

Ultima dorință a lui Nicu Covaci a fost să fie incinerat. Jumătate din cenușă va fi aruncată în Marea Mediterană, cealaltă jumătate va ajunge lângă mama lui

Nicu Covaci, legendarul muzician de la Phoenix, a lăsat cu limbă de moarte – în ultimele momente ale vieții, când era conștient, două dispoziții care să fie îndeplinite după moartea sa. Prima dorință a fost ca trupa Phoenix să continue activitatea. Cea de-a doua a fost ca trupul său să fie incinerat, iar jumătate din cenușă să fie aruncată în Marea Mediterană, în Spania (acolo unde a trăit în ultimii ani), iar cealaltă jumătate să fie pusă lângă cenușa mamei sale, Tamara, (decedată în 1992).

Costin Adam, solistul trupei Phoenix, a declarat pentru G4Media că dorința lui Nicu Covaci este sfântă și va fi respectată fără nicio excepție.

„Dorința lui Nicu este literă de lege pentru noi. În ultimele sale momente a spus că dorește să continuăm cu Phoenix, pentru că nu a luptat 62 de ani ca să se piardă Phoenix-ul. Apoi, dorința lui a fost ca cenușa să fie împărțită: jumătate să fie aruncată în mare, în Spania, iar jumătate să fie pusă lângă cenușa mamei, pe care el o păstra acasă, pe un raft, și care să rămână în România”, a declarat Costin Adam.

Toți membrii formației vor fi prezenți de luni la Timișoara. Este așteptată și sosirea din Spania a Ivonei, partenera de viață a lui Nicu Covaci.

Ceremonia de adio se va desfășura la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara, marți, între orele 11:00-20:00, și miercuri, între orele 9:00-17:00.

Nicu Covaci a murit creștin ortodox, însă Biserica Ortodoxă Română nu oficiază slujbe pentru cei incinerați. Astfel, nu va exista nicio ceremonie publică cu prezența mitropolitului Banatului. Costin Adam a anunțat că va exista o ceremonie de înhumare privată.

De asemenea, membrii formației Phoenix și Sorin Stanca, președintele clubului Hells Angels Timișoara, pregătesc o mare paradă moto în memoria lui Nicu Covaci, cunoscut ca un mare împătimit al motoarelor. Datele acestui eveniment vor fi anunțate după ce vor fi stabilite cu exactitate.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Si urna la simion.