ULTIMA ORĂ Niciun pat de ATI pentru pacienții cu COVID nu este liber în toată țara
Atât la nivel national, cât și în Municipiul București nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, a anunțat, marți, Grupul de Comunicare Strategică.
1480 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
În data de 5 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1453 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 313 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 130 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19, dintre care 55 sunt în București.
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
Paturile din rezerva operațională sunt paturi pe care anumite spitale le dețin și au posibilitatea să le operaționalizeze, în afara secțiilor principale de ATI, atunci când numărul de pacienți din spitalul respectiv, care necesită internare la ATI, îl depășește pe cel al paturilor disponibile în secțiile principale, precizează sursa citată.
Grupul de Comunicare Strategică precizează că se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. În procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat luni seară, după ședința de Guvern, că unitățile sanitare publice din țară vor suspenda, pentru 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, din pricina creșterii accelerate a numărului cazurilor de Covid-19.
sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii