ULTIMA ORĂ Ordonanța de urgență privind majorarea cu 20% a alocațiilor a fost respinsă în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților / Mâine intră la plen pentru votul final / Dacă ordonanța va fi respinsă definitiv, rămâne în vigoare legea privind dublarea alocațiilor
Comisia de muncă a Camerei Deputaților a respins marți Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile copiilor au fost majorate cu 20% începând cu 1 august. Actul normativ, care a fost respins și de Senat săptămâna trecută, intră miercuri la votul final în plenul Camerei, care este forul decizional.
Respingerea definitivă a OUG-ului privind majorarea alocațiilor va însemna rămânerea în vigoare a legii privind dublarea acestora, adoptată la finalul anului trecut de Parlament.
La finalul săptămânii trecute, ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a precizat că efortul financiar în 2020 pentru creşterea alocaţiilor cu 20% este 600 de milioane de lei.
În cadrul dezbaterilor de săptămâna trecută din plenul Senatului, social-democrații i-au criticat dur pe liberali pentru refuzul de a dubla alocațiile, numindu-i duplicitari.
”Când PNL a propus dublarea alocațiilor (la începutul anului 2019, când erau în opoziție – n. red.), foloseau expresii de genul ”drepturile copiilor nu se negociază”, ”nu vă bateți joc de copii”. Atunci propunerea a fost bună pentru că era liberală, dar propunerea PSD are alte unități de măsură și criterii de apreciere. Concluzia este că discutăm despre ipocrizie, despre comportament duplicitar”, a punctat senatorul PSD Ion Rotaru.
La rândul său, senatorul UDMR Derszi Ákos le-a atras atenția liberalilor și social-democraților că ”drepturile copiilor nu se negociază”.
”Alocația de stat pentru copii este o formă de sprijin din partea statului, acordată tuturor copiilor, fără discriminare. Pornind de la această idee, ori de câte ori s-a pus problema majorării alocațiilor, UDMR a votat ”pentru”. Am făcut acest lucru indiferent din ce parte a eșichierului politic a venit propunerea. Fiind consecvenți, am votat și dublarea alocațiilor de această dată. Eu sunt de acord că vorbim de o sumă considerabilă, dar nu cred că această economie trebuie să o face exact pe generația care reprezintă viitorul țării. Noi nu suntem de acord cu majorarea în tranșe. Legea adoptată de parlament trebuie adoptată. Drepturile copiilor nu se negociază”, a declarat senatorul UDMR.
În schimb, senatoarea USR Florina Presadă a subliniat că, în ultimii ani, alocațiile copiilor ”au devenit un subiect preferat de către politicienii vechilor partide, PNL și PSD, pentru a câștiga capital politic”.
”În acest moment, politica iresponsabilă și populistă din ultimii ani a celor de la PSD dar și a celor de la PNL, au dus la alocări iraționale de resurse cu scopul de a mitui poporul pentru voturi. Cu atât mai iresponsabilă s-a dovedit a fi politica populistă a acestor propuneri bazate pe creșteri din pix în acest context de pandemie, când cheltuielile publice au depășit de mult cote îngrijorătoare. USR este de acord cu aceste creșteri atât timp cât ele sunt sustenabile și pot fi plătite de aici încolo. Pentru că aceste alocații trebuie susținute ulterior lună de lună, an de an. În cele din urmă, dacă nu vom găsi surse reale de finanțare, tot copiii de azi vor plăti creșterea propriei alocații, pentru că astfel de măsuri îi îndatorează pe ei, și asta doar pentru că aceste partide vor să câștige lupte electorale în acest fel”, a declarat Florina Presadă.
Ordonanța de urgență care prevede creșterea cu 20%, începând cu 1 august, a alocațiilor copiilor a fost adoptată de guvern pe 29 iulie. Potrivit actului normativ, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.
Cu două săptămâni înainte, pe 15 iulie, Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, amânarea dublării alocațiilor copiilor, lege adoptată la inițiativa PSD la finalul anului trecut și care trebuia să intre în vigoare încă din luna ianuarie 2020, dar a fost amânată prin ordonanță de urgență de Guvernul Orban, care a susținut că bugetul nu permite o cheltuială suplimentară de șase miliarde de lei, atât cât costă dublarea alocațiilor de la 150 la 300 de lei pe lună.
Camera Deputaților a aprobat pe 18 decembrie 2019, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună. Deputații PNL nu au votat nici ”pentru”, nici ”împotrivă”. Ei și-au scos cartelele din aparatele de vot.
Ulterior, în ianuarie 2020, guvernul condus de Ludovic Orban a amânat până în luna august a acestui an intrarea în vigoare a legii, prin OUG 2/2020.
Pe 3 iunie, însă Camera Deputaţilor a respins Ordonanţa de urgenţă 2/2020 cu 209 voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă și 98 de abțineri, dar guvernul a atacat la CCR actul normativ, unde a pierdut.
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
37 comentarii