ULTIMA ORĂ Proiectul de buget pentru 2022, publicat de Ministerul Finanțelor. Cum evoluează bugetele principalelor ministere față de 2021
Ministerul Finanțelor a publicat duminică dimineață proiectul bugetului de stat pentru 2022. Puteți citi aici proiectul integral.
Principalii indicatori macroeconomici ai bugetului:
- PIB de 1.317 miliarde lei, construit pe o creștere de 4,6% față de 2021
- Deficit bugetar de 5,84% din PIB
- Inflație medie anuală de 6,5%
- Datorie guvernamental brută: 49,8% din PIB în 2022
- cheltuielile destinate investițiilor însumează aprox. 88,4 miliarde lei, reprezentând aproximativ 6,71% în PIB
Ce prevede proiectul de buget la principalele ministere și instituții:
- Ministerul Transporturilor: creștere cu 20,5% a bugetului față de execuția din 2021 (credite bugetare alocate de circa 17 miliarde de lei)
- Ministerul Educației: creștere cu 7% a bugetului față de execuția din 2021 (circa 30 miliarde lei)
- Ministerul Energiei: scădere cu 7,9% a bugetului față de execuția din 2021 (circa 3,3 miliarde lei)
- Ministerul Familiei (nou înființat, condus de Gabriela Firea): 183 de milioane de lei
- SRI: creștere de 8,29% față de execuția din 2021 (3,1 miliarde lei)
- SIE: creștere de 44% față de execuția din 2021 (credite bugetare alocate de 600 milioane lei)
- SPP: creștere cu 26% (credite bugetare alocate de 366 milioane lei)
- STS: creștere cu 37% (credite bugetare alocate de 938 milioane lei)
- Academia Oamenilor de Știință: creștere cu 232% față de execuția din 2021, ajungând până la suma de aproape 10 milioane lei
- Ministerul Finanțelor – Acțiuni Generale (partea de buget care include Fondul de Rezervă): creștere cu 17% față de execuția din acest an, ajungând până la 44 miliarde lei
- Ministerul Dezvoltării: scădere cu 21% față de execuția din acest an, ajungând la 7,7 miliarde lei
- Ministerul Sănătății: bugetul rămâne 23 miliarde de lei, similar cu execuția bugetară din acest an
- Casa Națională de Asigurări de Sănătate: venituri în creștere cu 2,8%, ajungând la 51 miliarde lei
- Ministerul Mediului: creștere cu 18% față de execuția din 2021, până la 2,3 miliarde lei
- Academia Română: creștere cu 1% față de execuția din 2021, credite bugetare alocate de 452 milioane lei
În curs de actualizare / Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii