G4Media.ro

Legea privind Starea de Alertă a fost adoptată de Parlament: Mall-urile de…

Legea privind Starea de Alertă a fost adoptată de Parlament: Mall-urile de sub 15.000 de metri pătrați nu se închid / A rămas obligatorie încuviințarea Parlamentului pentru instituirea stării de alertă / Amenzi maxime de 15.000 de lei

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul Guvernului privind măsurile din starea de alertă, fiind făcute mai multe modificări, printre care aceea că Parlamentul va trebui să încuviinţeze starea de alertă în cazul în care aceasta se instituie în cel puţin jumătate de ţară.

S-au înregistrat 267 de voturi ”pentru”, 26 ”împotrivă” şi 5 abţineri.

Deputaţii au eliminat amendamentul introdus de Comisia juridică, la propunerea liberalului Florin Roman, ca legea să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Toate grupurile parlamentare, cu excepţia ALDE şi Pro România, au precizat că votează în favoarea proiectului.

Actul normativ adoptat mai prevede şi posibilitatea deschiderii centrelor comerciale cu suprafaţă mai mică de 15.000 mp şi a teraselor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, aceste prevederi fiind introduse de parlamentari.

„Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii”, prevede textul adoptat.

De asemenea, se mai precizează că, în cazul în care starea de alertă se instituie în cel puţin jumătate de ţară, este nevoie de încuviinţarea Parlamentului în termen de 5 zile. În forma Guvernului această prevedere nu exista, iar în forma adoptată de Senat, încuviinţarea stării de alertă era necesară doar dacă această măsură era luată la nivelul întregii ţări.

„Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne. Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată”, se menţionează în textul adoptat.

De asemenea, Parlamentul poate aduce modificări măsurilor propuse de Guvern în starea de alertă.

Deputaţii jurişti au reintrodus unele articole referitoare la restricţii propuse în proiectul Guvernului, care fuseseră eliminate marţi de Senat, iar altele au rămas în forma Camerei superioare.

„Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora. Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţiile menţionate, cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară” – sunt alte prevederi adoptate de deputaţi.

Deputaţii au aprobat introducerea unui amendament care prevede posibilitatea deschiderii centrelor comerciale mai mici de 15.000 de metri pătraţi.

„Pe durata stării de alertă se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, cu acordul CNSSU. Măsura nu se aplică în cazul centrelor comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare”, se arată în document.

Măsurile restrictive de drepturi prevăzute în prezenta lege, precum şi, după caz, cele de renunţare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalităţii de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile, mai prevede un amendament adoptat de deputaţi.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Proiectul va aştepta la Parlament două zile – termen în care acesta poate fi atacat la CCR, iar apoi va fi transmis spre promulgare preşedintelui.

Cele mai importante momente ale dezbaterii din camera Deputaților:

UPDATE: 20.20:  Proiectul de lege privind instituirea stării de alertă a fost adoptată la Camera Deputaților cu 258  de voturi favorabile, 26 de voturi împotrivă și 4 abțineri.

Amendamentul neconstitutional propus de PNL, care prevedea ca legea să intre în vigoare în ziua publicarii in Monitorul Oficial, a fost respins de plenul deputaților. Restul amendamentelor menționate mai jos au rămas în vigoare.

UPDATE 18.15 – ședința Comisiei juridice s-a încheiat. Proiectul de lege intră în dezbaterea plenului Camerei Deputaților

UPDATE 18.00 – Noi amendamente adoptate de Comisia juridică:

  • nu vor mai fi închise centrele comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare.
  • Purtarea măștilor de protecție de către client și respectarea normelor de distanțare la case de marcat este obligatorie
  • va fi permisă achiziționarea bunurilor și serviciilor de necesitate imediată în gestionarea situației de urgență pentru care a fost declarată starea de alertă, prin negocierea fără publicare prealabilă
  • poate fi luată măsura evacuării temporare a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată;
  • Măsuri prevăzute pentru diminuarea impactului tipului de risc:
    1. restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise;
    2. restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite;
    3. interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;
    4. restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite;
    5. închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat;
    6. limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici;
    7. participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale.
  • Sunt permise următoarele activități comerciale:
    1. a) vânzarea produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului;
    2. b) activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului;
    3. c) activitatea desfășurată de către magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, precum și vânzarea produselor și serviciilor de optică medicală.
    4. (4) Personalul care desfășoară activitățile prevăzute la alin. (11)  şi (2) are obligația de a purta în permanență mască ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura măști pentru aceștia, precum și soluții de dezinfecție a mâinilor în zona de acces în incintă. Purtarea măștilor de protecție de către client și respectarea normelor de distanțare la case de marcat este obligatorie.

     – Pe durata stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, inclusiv funcţiile publice de execuţie si conducere, pot fi ocupate de funcționari publici sau personal contractual, prin numire, fără concurs. Numirea se face prin ordin al ministrului sănătății și încetează de drept  în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă.

UPDATE 17.45 – Abia acum a reînceput ședința Comisiei juridice. Posibil să fie reintrodus în proiectul de lege capitolul 3 din varianta actului normativ inițiată de guvern, adică lista de restricții printre care se numără și restrângerea sau interzicerea circulației, instituirea carantinei, închiderea temporară a frontierei. Capitolul 3 fusese eliminat ieri de Senat.

UPDATE ora 15:40 – Comisia juridică a Camerei s-a reunit din nou în ședință pentru o discuție suplimentară asupra proiectului privind starea de alertă, deși adoptase prin vot anterior un raport de admitere.

Știrea inițială:

Comisia juridică a Camerei Deputaților a operat miercuri noi modificări semnificative față de cele făcute ieri de Senat la proiectul de lege privind instituirea stării de alertă, prince acestea numărându-se aceea că, dacă starea de alertă se instituie în cel puțin jumătate de țară, e nevoie de încuviințarea Parlamentului în termen de 5 zile. În forma adoptată de Senat, încuviințarea stării de alertă era necesară doar dacă această măsură era luată la nivelul întregii țări. Mai mult, în varianta Camerei Deputaților, Parlamentul poate aduce modificări măsurilor propuse de Guvern în starea de alertă, acest lucru nefiind posibil în varianta adoptată de Senat.

De asemenea, deputații juriști au introdus în lege un amendament care încalcă prevederi constituționale. Astfel, în proiectul de lege adoptat de Comisia juridică se statuează că actul normativ intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Constituția prevede însă, la articolul 78, că orice lege intră în vigoare după minimum 3 zile de la publicarea în monitorul oficial. Amendamentul a fost propus de liderul deputaților PNL, Florin Roman.

Nu în ultimul rând, au mai decis deputații juriști, amenzile pentru încălcarea interdicțiilor impuse de autorități în timpul stării de alertă nu vor putea fi mai mari de 15.000 de lei.

Deputații juriști au păstrat eliminarea din proiectul de lege a capitolului 3 al inițiativei guvernului, decisă ieri de Senat, și care modifica OUG 21/2004 – actualul act normativ care reglementează starea de alertă. Cu alte cuvinte, a fost eliminată lista de restricții între care se numără și restrângerea sau interzicerea circulației, instituirea carantinei, închiderea temporară a frontierei.

Proiectul urmează să intre tot azi în plenul Camerei Deputaților, care este forul decizional, pentru dezbatere și vot final.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

45 comentarii

  1. Daca autorul articolului ar citi art.78 din Constitutie ar vedea ca prevederea este constitutionala. Dar deh greu la deal cu boii mici

    • @Ion

      Ioane, reciteste, bre, articolul 78 inainte de a te da destept. Sau nu stii ce inseamna „ulterior”?

    • Asa e, Ioane… si cu 2 neuroni e greu. Nu?

    • @Ion:
      Esti expresia vie a analfabetismului functional !

      PS. Ce inseamna pt tine …”sau la o data ulterioara (publicarii- n.m.) prevazuta in textul sau !

      PPS. Ioane, la cat de bou esti tu, te-ai inhamat singur la jug !

    • La antena 1 se arata imagini mincinoase cu suceveni mergand pe strada fara masca si cu aglomeratie, dar in filmare apare un panou cu intrarea in metrou, iar strazile prezentate, sunt din bucuresti, de vara trecuta.
      Si la digi24se anunta in mod mincinos ca in Orasul suceava sunt vreuo 3170 de infectati cand in realitate sunt vreo 400, si acestia sub monitorizare, cei mai multi in spital.
      Ar trebui sa se sesizeze CNA dar si sa fie dati in judecata pentru raspandire de informatii false

    • @un cetatean
      0213055350 numărul CNA

  2. daca Ion ar fi citit si el, ar vedea ce scrie acolo:
    ARTICOLUL 78
    Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

    deci nu mai devreme de 3 zile dupa publicare in MO

    • Ulterioară cui!
      Unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face.

    • Tocmai ca am citit. O data ulterioara prevazuta in textul ei nu se refera dupa ce au trecut cele trei zile, ci dupa ce a fost publicata in Mof. In interpretarea dvs. eronata nu mai devreme de trei zile. Atata timp cat legea nu interzice expres nici noi nu putem interzice. Unii au facut Dreptul la stat si la zi, nu la privat.

    • @Ion:
      Tu l-ai criticat pe jurnalist din perspectiva faptului ca proiectul de lege a starii de alerta nu incalca disp. art. 78 !
      Si nu ai dreptate cata vreme dispozitia din legea in discutie prevede faptul calegea intra in vigoare la data publicarii ei in MOf, ea este neconstitutionala ! S-ar fi putut discuta doar daca legea prevedea intrarea in vigoare dupa o zi sau doua de la publicarea ei ! Cum nu prevede acest lucru, eforturile tale sunt in van !

    • @Liviu:
      …”data ulterioara prevazuta in textul ei” spune art 78 din Constitutie !
      Indiferent cum ai lua-o „interpretule”, fie ca e vorba de 3 zile de la data publicarii ei in MOf, fie ca e vorba de o data ulterioara expirarii celor 3 zile prevazute in art 78,ce intereseaza este faptul ca neconstitutionalitatea introdusa de pesedisti (legea intra in vigoare la data publicarii ei in MOf.) vine sa acopere lenea si incompetenta lui Predoiu, a lui Vela si a lui Orban care au stat si au frecat-o desi stiau ca pe 15 se incheie starea de urgenta si se revine la normalitate, cu intreg cortegiul de consecinte (inclusiv cele privind starea de sanatate a populatiei) !

      PS. @Liviu, de fapt asta este important !

    • @Liviu:
      Ulterioara publicarii in MOf sau ulterioara celor 3 zile scurse de la data publicarii in MOf.

      PS. Lucrul important este insa altul ! Pt a nu exista un vid legislativ – culmea – PSD a gasit o solutie neconstitutionala care se va repara prin atacarea legii la CCR ! Doar ca la momentul solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate privind incalcarea art 78 din Constitutie, situatia va fi revenit de mult la normal !

    • @Liviu: functioneaza informarea prin exceptie! Ulterioara datei in discutie, care este (data publicarii in MO + 3 zile).

      Tine de utilizarea curebta a limbii romane, care distinge clar in acest caz. Nu este nimic echivoc.

    • @sufleur in panze galbene
      „neconstitutionalitatea introdusa de pesedisti ” a fost indrodusa de florin roman de la pnl, a fost votata de pnl, psd s-a abtinut.
      mare mincinos mai esti

    • Hodtnews sustine ca are declaratia unui parlamentar PNL care zice ca „Da, se încalcă Constituția dar se acoperă vidul legislativ pentru cele 3 zile. Nu avem altă soluție.”

      Pai, doamna @Gabriela Constantinescu, insusi Iordache ar fi invidios pe asa româneală de tehnicalitate! 😈

      PNL, partidul principiilor … de inchiriat! 😛
      Vai steluta lor, doamnă!

      Aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-23993906-a.htm

    • @Marcel:
      Cu 54 de minute inainte sa comentezi tu postarea mea am scris ca mi s-a servit un fake ! Am facut rectificarea necesara !
      Pana la tine alti comentatori mi-au atras atentia la modul neutru ca am gresit doar tu ca un bou care nu citeste nimic altceva ai repetat deja acelasi si acelasi lucru, aducand in discutie prosteste asa zisa mea culoare penelista !
      Cand iti spun ca esti un bou apoi stiu ce spun !

      PS. Daca tot esti interesat de culori atunci afla ca sunt userist si toti cei care scriu pe site-ul asta si ma cunosc stiu asta !

    • @Marcel:
      Ti-ai adus „contributia inestimabila” spunand ceva ce deja a fost spus de destui altii inaintea ta !

      PS. Nataraule, daca ai fi citit ce am comentat fie doar si pe forumul acesta ai fi realizat ca nu sunt penelist !

  3. Trebuia tot Iohannis sa le „deseneze” lui Orban , lui Vela si lui Predoiu ca pe 15 mai trebuie sa aiba o lege a starii de alerta INTRATA IN VIGOARE (deci publicata in MOf cu trei zile inainte de data intrarii in vigoare ?)

    Paradoxul paradoxurilor: PSD s-a luptat pt a impiedica vidul legislativ si a introdus o prevedere neconstitutionala, astfel incat din starea de urgenta sa pasim direct in starea de alerta si sa se impiedice cat de cat haosul !

    PS. De aici de unde sunt eu stiti cum se vede situatia ? PNL pare ca face tot ce ii sta in putinta sa piarda viitoarele alegeri parlamentare ! Din pacate ! :((

    • Amendamentul a fost propus de PNL-iștul Florin Romam .PNL +Werner fac pipi pe CONSTITUȚIA ROMÂNIEI de câte ori le vine și a fost votat de mulți ,și urmează să fie votați de mulți, cel puțin proști dacă nu trădători.Românii trădători l-au trădat pe Mihai,pe Vlad, pe Brâncoveanu, pe Antonescu etc neam de trădători ,lingătorii de clanțe străine.

    • Este atat de evidenta NEconstitutionalitatea incat imi vine sa cred ca pnl a introdus-o cu buna stiinta, pentru ca avea nevoie ca legea sa pice la ccr si astfel sa le mai dea un ragaz.
      Acum Iohannis poate sa iasa diseara sau maine seara pe ecrane si sa ne explice ca deoarece nu exista fizic timpul pentru adoptarea legii se prelungeste starea de urgenta cu xx zile.
      Cred ca Constitutia ii permite sa faca asta fara preaviz, fiindca urgenta este urgenta nu trebuie justificata si aprobata inainte.
      Iar PSD nu poate decat sa inghita.
      Intr-adevar e greu de crezut pnl va mai castiga alegerile viitoare dupa un an de pseudoguvernare cu psd majoritar in opozitie, fara manevre ne-standard.
      Ceea ce … -> la toamna ciolaxu … PM!
      Deci pnl trebuie sa joace la offside, e cam ultima sansa.
      Ailalti oricum nu vor conta, din pacate pentru sperantele noastre.

    • @kinki:
      Mi s-a servit un fake !
      Asta e ! Roman si-a facut deci calculul urmator ; Pana o sa se judece exceptia de neconstitutionalitate vizand data intrarii in vigoare a legii privind starea de alerta se aplica legea si se acopera astfel vidul legislativ ce s-ar fi creat in lipsa articolului neconstitutional !

      PS. Te apuca jalea ! Dar asa se intampla cand cretinii de la PNL asteapta ca Iohannis sa le „deseneze” tot ! Cum i-a lasat mai liberi Neamtul, cum si-au bagat picioarele in ea de treaba penelistii

    • @Inapasevedeinvers:
      De cand tot spun asta si mi se spune : inchide si tu ochii !

      PS. Nu mai de vreme de ieri ce ne-am conversat pe tema asta a Cocosatului ! :(( !

    • ti s-a servit un fake?
      unde bre, la antena 3? ca parca de ei zici ca dau fakenews
      tu chiar halesti toate gogosile galbene si vii sa le borasti pe site-uri
      esti plin de inteligenta, dar asimptomatic

    • @Marcelica:
      Puiule ! Deja am o suta ca tine la uscat in pod ! Pe tine unde sa te mai pun ?

      PS. Sunt generos in seara asta asa ca profita : ia-ti neuronul ala second hand la purtare si intinde-o ! Fa pe smecherul la tine in cartier !

    • @Susufler0, fii cinstit, asa cum te știu, te rog! În pod ai 101, nu 100, pentru ca eu am fost al 101-lea!

    • @Marcel,
      Eram amandoi nervosi in ziua aia, deci nu se pune ! OK ?

      PS. Altfel, commentul tau e tare fain ! :)))

  4. Actualul parlament este format 90% din infractori,golani și curve. Ăștia decid pt noi pe timp de pandemie.

    • corect. inca o tzeapa din 2017 pana acum ca nu m-am dus la vot in 2016 din cauza petardei ciolos!

  5. cred ca articolul cu inundarea partiala ne va scoate din epidemie!

  6. Cine putea să introducă un amendament neconstituțional? Ghici cine ?Un PNL-ist .Oare toți sunt duși cu căpuțul la fel ca tot guWernerul.Ce se întâmplă dacă este contestată la CCR? Iar șî-o fură guWernerul cu toată gașca lui de deștepți, proveniți din proști și foarte proști ,șomeri și ONG-iști?

  7. Numai niște maimuțe gen grevistul foamei între două mese pot introduce amendamente ce contravin Constituției, numai să le iasă pasiențele de la masa ( verde ) din Cotroceni !

  8. Presimt ca vine valul doi in maxim doua saptamani.

    Vom vedea.

    • Valul marii? Claaaar o sa vina! O sa ma prinda in Vama cu berea in fata si hamsii cu usturoi. Mama – mama ce misto!!!

    • Să vină valul doi că il merităm din plin.
      La cât de dobitoci suntem …. parcă si-ar fi facut lor un serviciu că au stabilit ca să stăm acasă nu nu ne contaminam unii de la alți, nu nouă că nici spitale decente nu avem să bolim în ele.
      Nație de bizoni și colcari…🤮🤢

    • SI valul 3, si 4, si 5, murim cu totii, asta, habar nu am cine ne mai plateste datoriile.

  9. Adjunctul Avocatului Poporului este ZSOLT MOLNAR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  10. Am auzit ca azi a fost ziua prostelii parlamentare!

  11. Parerea lui Iohannis:
    Sintagma „sau la o dată ulterioară” folosită de legiuitorul constituant în cuprinsul art. 78 din Constituție se raportează la o dată ulterioară celor trei zile de la momentul publicării, apreciindu-se că intervalul de trei zile este un interval minim necesar tuturor destinatarilor normei pentru ca aceștia să își poată adapta conduita în raport cu o nouă realitate normativă.
    https://www.edupedu.ro/breaking-legea-care-prevede-ca-activitatile-din-invatamantul-preuniversitar-si-universitar-se-pot-desfasura-si-online-atacata-de-klaus-iohannis-la-curtea-constitutionala/

  12. @Marcel:
    Cu 54 de minute inainte sa comentezi tu postarea mea am scris ca mi s-a servit un fake ! Am facut rectificarea necesara !
    Pana la tine alti comentatori mi-au atras atentia la modul neutru ca am gresit doar tu ca un bou care nu citeste nimic altceva ai repetat deja acelasi si acelasi lucru, aducand in discutie prosteste asa zisa mea culoare penelista !
    Cand iti spun ca esti un bou apoi stiu ce spun !

    PS. Daca tot esti interesat de culori atunci afla ca sunt userist si toti cei care scriu pe site-ul asta si ma cunosc stiu asta !

  13. Noroc de Parlament ca a mai indulcit. Oricum, prea multe restrictii după modelul Chinei. Daca vor prelungi starea asta de alerta la 60 de zile, anii guvernarilor Dragnea vor fi amintiri foarte placute…

  14. Buna ziua!Unde legea nu distinge,judecătorul stabileste ce vrea!!!Si de regulă în funcție de avocatul pe care îl cunoaște!!!Se pare ca nu ati trecut prin sălile tribunalelor românești!Si eu am avut aceasta naivitate de aplicarea legii!!!

  15. Au dus amenzile la 15000 lei. Nu au avut sange in ei sa le lase la 2500, care era suficient. Ca Arafat demisul nu e de acord sa fie amenzile rezonabile. El se gandeste doar la corporatisti platiti de la 3000 EUR in sus. Suntem un popor de 2 bani daca acceptam astfel de politicieni.

  16. Mai usor cu PSD-ul pe scari 🙂
    Era mai bine cu Viorica la Cotroceni si cu Dragnea la guvern? Asta e PSD-ul.
    Era mai bine cu Petre Daea la agricultura ? Ala ca batea campii nu campiile?
    Era mai bine cu Pintea la sanatate, aia de a fost prinsa luand spaga tocmai pe materiale de coronavirus ?
    Era mai bine la economie cu analfabetul Andrusca sau cu baronul Badalau (lupul pus paznic la oi)?
    Omenirea (nu doar noi, romanii), omenirea trece prin momente grele, imprevizibile. Colapsul economic va aduce cu siguranta la ridicarea a tot felul de politicieni extremisti in deverse tari. E greu. E complicat. Dumnezeu a avut totusi mila de neamul asta si a facut EL cumva de ne-a scapat la timp de nenorocirea numita PSD.
    Vreti alternativa la PNL ? USR ! Da, sunt tineri si mult mai competenti.

  17. Cele 3 zile sunt prevazute pentru ca exista o durata sociala normala pana cand legea incepe sa-si faca efectul. Nu-s de meserie, dar litera nu are cum sa depaseasca sau sa incalce spiritul legii, cu atat mai putin al Constitutiei.
    E posibil, de exemplu, sa dai o lege care sa interzica circulatia pe drumurile publice a vehiculelor cu cilindree mai mare de 1000. Se publica la ora 15 si le de 15:01 poti sa dai amenzi, sa confisti sau sa faci dosar penal oricui. Asa ceva nu exista, mai cetateni, cu sau fara stare de urgenta, cu sau fara justificare, nu incalci niste principiii de drept si nici spiritul Constituiei pentru ca „merge si asa” sau „se poate interpreta si asa”. Voi cerdeti ca cele 3 zile sunt stipulate in Constitutie de flori de mar? :))
    Guvernul e facut o prostie, Parlamentul a facut una mai mare si fara niciun sens. Cei care primesc amenda maine sau poimaine pot sa ceara verificarea constitutionalitatii legii si ar trebui sa castige.
    Nu cred ca era o problema daca intra in vigoare dupa 3 zile de la publicare in MO, e mult mai grav abuzul din Parlament. Asa ceva nu se face intr-o tara democratica, astea-s „manevre” bune pentru America de Sud, Rusia, China, Iran si altele, dar nu intr-o tara din UE care pretinde ca are o democratie.
    Adica eu incalc legea si pot sa-mi faca dosar penal, ei incalca Constitutia si e o treaba normala? Nu zau?!