Senatul i-a ridicat imunitatea lui Florian Bodog. Fostul ministru PSD al sănătății poate fi urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu și fals
Senatul a încuviințat miercuri ridicarea imunității fostului ministru PSD al sănătății Florian Bodog, solicitarea DNA de începere a urmăririi penale fiind aprobată cu 98 de voturi ”pentru”, 24 de voturi ”împotrivă” și o abținere.
Votul a fost secret cu bile.
Cazul Bodog a fost dezbătut luni în comisia juridică, dar raportul nu a fost unul de încuviințare a solicitării procurorilor anticorupție. S-au exprimat şase voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi au fost şase abţineri.
După ședința comisiei juridice, cei șase senatori ai PNL și USR PLUS au anunțat că au votat pentru ridicarea imunității, în vreme ce cei cinci senatori ai PSD au spus că s-au abținut. În comisia juridică mai este câte un membru de la UDMR și unul de la AUR, ceea ce înseamnă că senatorul maghiar, care poate înclina balanța în această comisie, nu a votat pentru urmărirea penală a lui Bodog.
La dezbaterile din plenul Senatului, Florian Bodog a declarat că nu cere colegilor parlamentari să voteze împotriva solicitării DNA privind cercetarea sa penală, pentru că nu are nimic de ascuns şi are încredere în Justiţia din România.
„Din start vă spun că nu vă voi cere să votaţi împotriva solicitării de cercetare a mea, că n-am nimic de ascuns, întotdeauna am răspuns invitaţiilor şi nu este prima dată când am fost invitat la DNA sau la Parchet. (…) Nu-mi este frică de Justiţie şi am încredere în Justiţia din România”, a afirmat Bodog, în cadrul dezbaterilor privind cererea DNA.
El a adăugat că imunitatea parlamentară nu trebuie privită ca un privilegiu.
„Ştiu că decizia este una politică, cred însă că Senatul şi românii au dreptul să ştie. Fiecare dintre noi răspundem în faţa lui Dumnezeu, răspundem în faţa Justiţiei şi răspundem în faţa oamenilor care ne-au trimis în Parlament. Imunitatea nu trebuie privită ca un privilegiu, imunitatea este garanţia ca un ministru să-şi poată exercita în mod liber mandatul”, a spus senatorul PSD.
Procurorii DNA au solicitat Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.
Acuzațiile pe care procurorii anticorupție i le adus senatorului PSD sunt de de abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri, potrivit unui comunicat de presă.
În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, dar procurorii au anunţat că au obţinut date privind comiterea de către fostul ministru a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu în acest caz.
În cadrul dezbaterilor din plen, liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat că social-democraţii vor vota pentru încuviinţarea cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Florian Bodog, despre care a spus că a fost un ministru bun al Sănătăţii.
„Legat de colegul Florian Bodog, a fost un ministru bun al Sănătăţii. A spus şi el şi mai spun şi eu: şi-a asumat, fireşte, luându-şi în serios funcţia, semnarea a zeci sau sute de documente, care au adus milioane, sute de milioane de euro în sistemul sanitar românesc, semnate fără niciun fel de emoţie”, a spus Romaşcanu, la dezbaterea solicitării DNA adresată Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Florian Bodog, într-un dosar legat de plata unui consilier personal care nu s-ar prezentat la serviciu şi nu ar fi prestat activităţile la care era obligat prin contract.
Potrivit senatorului PSD, în prezent, în Ministerul Sănătăţii, „vedem un ministru care şi-a delegat semnătura pe unde a putut, inclusiv portarului, (..) care a avut 24 de consilieri onorifici şi care, cel puţin din dovezile din presă, a făcut minim trei-patru infracţiuni la prima vedere”.
„Aşteptăm, sigur, ca Justiţia să se pronunţe şi acolo. Nu judecăm pe nimeni a priori, dar fals în acte publice – am văzut dovezi la televizor. Două documente cu acelaşi număr de înregistrare în registrul de la Ministerul Sănătăţii. Document trimis domnului prim-ministru, pe care îl salutăm, scris de mână, cu semnături aparent falsificate cum a declarat chiar dumnealui. Nu s-a întâmplat în mandatul de ministru al domnului Bodog aşa ceva”, a susţinut Romaşcanu.
El a transmis că decizia politică a PSD este de a încuviinţa cererea DNA, de a vota pentru cererea de începere a urmăririi penale a lui Bodog.
„Tot ceea ce vreau să spun de aici este că, indiferent de acest vot, Florin Bodog rămâne prietenul şi colegul nostru, va avea tot sprijinul necesar şi mă rog pentru el şi pentru noi să aibă parte de un proces corect”, a încheiat Lucian Romaşcanu.
La rândul său, liderul grupului PNL, Virgil Guran, şi-a exprimat speranţa ca Justiţia „să fie corectă”.
„Mi-aş fi dorit să nu iau astăzi cuvântul. Nu este plăcut când ajungem în această situaţie, chiar dacă acel coleg este din Opoziţie. Uneori e bine să taci, dar vă spun cu toată deschiderea – sunt unul dintre politicienii care spune că există şi abuzuri în Justiţie. Sunt unul dintre politicienii care spune că avem nevoie de o lege a răspunderii magistraţilor, dar, din păcate, nu avem suficient curaj să facem acest lucru. Noi nu ne putem erija în Justiţie să spunem dacă trebuie sau nu începută urmărirea penală. (…) Eu cred că trebuie să existe corectitudine şi dreptate. (…) Avem un rol şi, dacă suntem trimişi aici de popor, va trebui să ne asumăm acest rol indiferent de ce gândeşte unul şi altul. Atunci într-adevăr suntem parlamentari şi merităm respectul poporului când avem curajul şi când este în favoarea noastră şi când este în defavoarea noastră să judecăm corect şi să nu executăm doar nişte ordine”, a spus Guran, la dezbaterea solicitării DNA adresată Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Florian Bodog, într-un dosar legat de plata unui consilier personal care nu s-ar prezentat la serviciu şi nu ar fi prestat activităţile la care era obligat prin contract.
PNL va vota pentru începerea urmăririi penal în speranţa şi în ideea în care Florian Bodog trebuie să aibă dreptul „să se apere”, a transmis Virgil Guran. „În acelaşi timp, vă spun, personal, că sper ca Justiţia să fie corectă şi va judeca corect, nu în funcţie de cine a fost Bodog sau cine este Bodog. În momentul în care vom ajunge la o Justiţie în care să avem o încredere totală, vom fi un stat de drept care îşi merită locul în Europa, dar pentru asta trebuie să luptăm împreună. PNL va vota pentru ridicarea imunităţii”, a adăugat liderul senatorilor liberali.
Radu Mihail, liderul senatorilor USR PLUS, a subliniat că imunitatea parlamentară ar trebui să se refere strict la declaraţiile politice.
„Senatorii USR PLUS vor vota pentru ridicarea imunităţii şi o vom face de fiecare dată când ni se va cere, indiferent de nume, indiferent de partid. Toţi cetăţenii României sunt egali în faţa legii, iar vinovăţia sau nevinovăţia se stabileşte de către instanţa de judecată. Votul de astăzi este strict procedural şi nu înseamnă că cineva este vinovat sau nevinovat, ci doar că activitatea Justiţiei merge mai departe. E timpul ca imunitatea să înceteze să mai funcţioneze ca un paravan în faţa Justiţiei. Vosganian, Şova, Tăriceanu – nume pe care istoria le-a consemnat doar ca persoane care au crezut că Parlamentul este locul în care legile se suspendă şi că se aplică pentru cei aflaţi dincolo de gardul Parlamentului”, a afirmat Radu Mihail.
Potrivit senatorului USR PLUS, parlamentarii ar trebui să arate „că nu se consideră în niciun fel deasupra legii”. „Această procedură nu ar trebui să mai existe şi imunitatea parlamentară să se refere strict la declaraţiile politice. Să avem încredere că Senatul de astăzi nu e cel de acum doi şi că intrăm, în sfârşit, în normalitate. Este cazul ca Parlamentul să înceapă să merite încrederea românilor şi să arătăm că noi, parlamentarii, nu ne considerăm în niciun fel deasupra legii”, a susţinut el.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii