G4Media.ro

Ultimele ore de viață ale lui Maradona: Haos, neglijență și un final…

Diego Maradona / Sursa foto: captură video

Ultimele ore de viață ale lui Maradona: Haos, neglijență și un final tragic

Camera unde a murit Diego Maradona, în 2020, „era foarte murdară”, „foarte în dezordine” și nu era adaptată la o convalescență post-operatorie, au declarat joi, în cadrul procesului pentru determinarea responsabilității din partea echipei medicale care l-a îngrijit pe starul argentinian în ultimele sale zile de viață, primii medici sosiți la fața locului, informează AFP, conform Agerpres.

„Casa era foarte murdară, foarte în dezordine, mai ales camera și nu exista niciun tip de ordine sau de curățenie, chiar și de bază, pentru a putea găzdui o persoană care tocmai fusese operată”, a declarat Colin Campbell, un medic vecin cu fostul idol al fotbalului argentinian, chemat la fața locului înainte de sosirea ambulanței.

Campbell locuia în apropierea reședinței unde Maradona se afla în convalescență la Tigre (nord de Buenos Aires), iar în calitate de vecin și medic a fost apelat de personalul care îl avea în grijă, găsindu-l în stare de inconștiență.

Medicul a ridicat, de asemenea, îndoieli privind cronologia precisă din jurul decesului lui Maradona care, conform anchetei, ar fi survenit în dimineața de 25 noiembrie, când infirmiera de zi l-a descoperit inert.

La sosirea sa, Campbell a afirmat că a găsit-o pe infirmieră în timp ce încerca un masaj cardiac dar, conform medicului, temperatura corpului și o rigiditate mandibulară sugerau „că el nu mai avea semne vitale de mai mult timp”.

„De peste o oră sau două, cu siguranță”, a mai spus acesta. „De peste două ore”, a adăugat Juan Carlos Pinto, un alt medic sosit ceva mai târziu cu ambulanța.

„M-am uitat și nu exista nimic care să poată ajuta la reanimare, nu exista oxigen, nu erau tuburi de oxigen, nu exista defibrilator”, a adăugat doctorul Pinto.

Maradona a încetat din viață la vârsta de 60 de ani ca urmare a unei insuficiențe respiratorii soldată cu un stop cardiac, aflându-se „într-o situație de neputință”, potrivit procurorilor Patricio Ferrari, Cosme Iribarren și Laura Capra, responsabili cu dosarul.

Procurorii susțin că inculpații știau că au procedat greșit și au exprimat acest lucru în discuțiile lor, cu fraze precum „el va muri„ sau „asta este greșit”.

În cadrul procesului vor fi judecați neurochirurgul Leopoldo Luque, psihiatra Agustina Cosachov, psihanalistul Carlos Diaz, doctorița și coordonatoarea unității medicale private Swiss Medical, Nancy Forlini, medicul Pedro Di Spagna, coordonatorul infirmierilor Mariano Perroni și Ricardo Almiron.

De asemenea, este acuzată și asistenta Dahiana Madrid, care a cerut un proces cu juriu și va fi judecată separat.

Acuzații declină orice responsabilitate în decesul lui Maradona.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.