Ultimele păduri virgine care încă se păstrează în Europa
O echipă internaţională de cercetători, condusă de Universitatea Humboldt din Berlin, a realizat un studiu şi o hartă care arată numărul surprinzător de asemenea păduri rămase pe continent, scrie publicația spaniolă ABC, citată de Rador. În Spania, acestea sunt situate în principal în Pirinei şi pe coasta Cantabriei. „Ceea ce am arătat în acest studiu este că, deşi suprafaţa totală de păduri nu este mare în Europa, există mai multe dintre aceste păduri virgine sau primare decât se credea anterior şi sunt distribuite pe scară largă”, spune Bill Keeton, ecologist din Vermont. „Şi acolo unde există, ele oferă valori ecologice excepţionale şi habitate pentru biodiversitate”, spun ei.
Harta identifică 13.800 de km2 în 34 de ţări europene. „Nu se poate spune că aceste păduri nu au fost niciodată atinse de om. Acest lucru ar fi greu de crezut în Europa”, explică Francesco Maria Sabatini, autorul principal al studiului. „Chiar şi aşa, acestea sunt păduri în care nu există indicaţii vizibile ale activităţilor umane. Poate că se datorează faptului că acestea au fost estompate de decenii de neintervenţie, unde procesele ecologice urmează o dinamică naturală”. Oamenii de ştiinţă au păstrat confidenţialitatea locaţiei exacte a acestor păduri. „Sunt ecosisteme foarte delicate, care pot fi grav afectate de turismul excesiv. Unele sunt, de asemenea, în zone strict protejate, astfel încât accesul este, în mod normal, acordat numai după permisiunea explicită a autorităţilor competente”, subliniază Sabatini pentru ABC. (…)
Deşi aceste zone sunt, în general, bine protejate, noul studiu arată, de asemenea, că prezervarea nu poate fi considerată ca atare. Majoritatea acestor păduri sunt mici şi sunt intercalate în peisaje dominate de oameni, ceea ce le face deosebit de predispuse la perturbări umane. Aceasta înseamnă, cel puţin în unele ţări europene, că exploatarea forestieră sau tăierile pot pune în pericol natura lor sălbatică. „Se taie arii mari de pădure primară, în multe zone montane, de exemplu, în România şi Slovacia, şi în unele ţări din Balcani”, spune Miroslav Svoboda, un om de ştiinţă de la Universitatea de Ştiinţe ale Vieţii de la Praga şi co-autor al studiului. „O cerere tot mai mare de bioenergie, împreună cu rate mari de exploatare forestieră ilegală, conduc la distrugerea acestui patrimoniu natural de neînlocuit, adesea fără a înţelege că pădurea tăiată este una primară”. Oamenii de ştiinţă sunt convinşi că noua hartă poate ajuta la protejarea pădurilor vechi din Europa. (Traducerea: Cristina Zaharia/ RADOR)
(Sursa Foto: Ministerul Apelor și Pădurilor)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank