Ultimele tendințe la cumpărarea de autorulote second-hand: patru variante de case pe roți
Într-un context social destul de ambiguu, îmbinat cu dorința oamenilor de a călători în siguranță, popularitatea autorulotelor a crescut. Acest fapt se datorează libertății de mișcare oferite de un astfel de vehicul, dar și sentimentului că deși sunteți în vacanță, beneficiați de confortul unui mic apartament „pe roți”.
În acest articol vom enumera câteva dintre tendințele de achiziție ale autorulotelor second-hand.
Prețurile pentru autorulotele second-hand sunt adaptate oricărui buget, iar persoanele interesate de o astfel de achiziție sunt îndemnate, pe lângă verificările obișnuite, să obțină un raport despre istoricul autovehiculului în cauză. Un astfel de raport se poate obține, de exemplu, prin intermediul carVertical. Aici vă sunt puse la dispoziție informații precum kilometrajul înregistrat în bazele de date, evenimente rutiere, daune, costuri de reparație, specificații tehnice și multe altele.
1. Campervan-ul de buget
Spre deosebire de o autorulotă integrată, campervan-ul are avantajul evident al prețului. Datorită faptului că este practic o dubă căreia i s-a aplicat o conversie, un astfel de vehicul este mai ieftin de achiziționat atât nou, cât și la mâna a doua.
Așa-numitul campervan îmbină utilitatea unei dube de dimensiuni medii sau mari cu confortul unei rulote, obținându-se astfel un compromis mai mult sau mai puțin semnificativ de spațiu, dar și avantajul că în cazul unei reparații, aceasta va fi mai facil de efectuat mulțumită unei platforme mai populare.
Dezavantajul principal al unui campervan este reducerea spațiului interior și/sau dimensiunile mai mici ale utilităților incluse. De exemplu, o autorulotă integrată va avea, în majoritatea cazurilor, o baie și o bucătărie mai bine echipate/calitative decât un camper.
Totuși, dacă nevoile clienților se mulează pe compromisul preț-calitate al unui campervan, aceștia vor obține un vehicul similar cu o autorulotă, dar vor cheltui sume mai mici.
Printre cele mai populare modele de campervan putem enumera: Volkswagen California, Fiat Ducato Campervan, Ford Transit Custom Nugget sau Mercedes-Benz Marco Polo.
2. Autorulote integrate din generații mai vechi
O parte dintre clienții care își permit un campervan mai nou tind să se orienteze totuși spre o autorulotă integrată dintr-o generație anterioară. Spațiul interior este mai generos, materialele folosite sunt mai calitative, iar look-ul general este mai plăcut decât cel al unei dube transformate în spațiu de locuit.
Autorulotele integrate sunt o alegere bună dacă în călătorii vor fi mai mult de 4 persoane sau dacă se dorește un confort sporit și un spațiu de depozitare mai generos. Compromisurile achiziției unei autorulote mai vechi sunt de luat în calcul, severitatea problemelor fiind proporțională cu vârsta sau mentenanța efectuată vehiculului.
O autorulotă integrată va consuma mai mult carburant față de un campervan din cauza greutății crescute. De asemenea, din punct de vedere dinamic, autorulotele integrate sunt mai lente, iar spațiul necesar frânării este mărit.
Mai mult decât atât, problemele cu infiltrațiile sunt mai dificil de remediat din cauza multitudinii de elemente construite la comandă și numărului mic de service-uri și producători specializați în acest domeniu.
3. Autorulote semi-integrate
Menit să fie cel mai bun compromis între autorulota integrată și campervan, autorulota semi-integrată îmbină confortul cu o dinamică rutieră plăcută și un consum mai mic.
Acest tip de autorulotă este mai popular în cadrul firmelor de închirieri, însă achiziția second-hand tinde să fie în creștere mulțumită avantajelor promise. Cu un styling nonconformist, o platformă populară de dubă și prețuri atractive, semi-integratele câștigă teren pe piața second-hand în detrimentul rivalelor sale.
Totuși, există o serie de dezavantaje importante care trebuie cântărite înainte de a investi într-o autorulotă semi-integrată. În primul rând, prețul pentru o variantă second-hand dintr-o generație relativ recentă se situează mai aproape de limita superioară a unui buget mediu (aprox. 22.000€ – 40.000€).
În această marjă de preț există alternative de campervan-uri mai noi, cu mai puțini kilometri și echipamente mai moderne.
Un alt neajuns este dificultatea efectuării unor reparații mai importante. De exemplu, înlocuirea unei ferestre sau recondiționarea unor suprafețe afectate de infiltrații vor fi mai scump de remediat. Acest fapt se datorează complexității structurale ce stă la baza conversiei efectuate și a disponibilității reduse de materiale/planuri și persoane cu expertiza necesară efectuării unor astfel de lucrări.
4. Autorulotele „clasice”
Pentru persoanele care își doresc cel mai mare cool-factor la un preț accesibil, opțiunea achiziționării unei autorulote „clasice” este des întâlnită. Un astfel de exemplar îmbină styling-ul anilor ‘60 – ‘90 cu diverse elemente de modernitate și o experiență de călătorie cu totul inedită.
Printre dezavantajele acestei opțiuni putem menționa: spațiul interior mic, puterea redusă, dotările insuficiente, cât și lipsa siguranței în caz de impact. Totuși, există o nișă de clienți care preferă aspectul retro al unui camper clasic, sentimentul de întoarcere în timp, dar și prețurile avantajoase ale acestor exemplare. Piața second-hand prezintă numeroase oferte (majoritatea Volkswagen T2, T3 sau T4), cu prețuri cuprinse între 10.000 € și 30.000 € în funcție de model și starea în care se află.
Totuși, există unele exemplare „de colecție”, de exemplu VW T2 din anii ‘60 care a fost o „emblemă” a perioadei hippie, iar prețul unui astfel de model restaurat poate depăși cu ușurință pragul de 35.000€.
În concluzie, se poate observa o creștere în popularitate a campervan-urilor, mulțumită versatilității și raportului preț-calitate apreciabil. Totuși, există un public-țintă și pentru celelalte opțiuni, fie că se dorește un confort sporit sau retrăirea unor perioade emblematice din istoria longevivă a campingului motorizat.
Sursa Foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu