G4Media.ro

Ultimul sas din România care face cahle tradiţionale de sobă este poştaşul…

Sursa Foto: Facebook/ Consiliul Județean Sibiu

Ultimul sas din România care face cahle tradiţionale de sobă este poştaşul din Cisnădioara: ”Fiecare sobă are o poveste, iar eu socotesc că sunt precum oamenii. Dau căldură doar dacă le îngrijeşti”

Michael Henning, poştaşul din Cisnădioara, sat aflat la 2 kilometri de Cisnădie şi 12 kilometri de Sibiu, este producător de cahle tradiţionale, pe care le confecţionează şi decorează manual. Spune că este singurul sas din România care confecţionează şi decorează cahle ca pe vremea bunicilor. Este mândru de munca sa, iar acest lucru îl simt şi turiştii care-i trec pragul, mulţi conduşi de ghizii Programului Anii Drumeţiei, iniţiat şi finanţat de Consiliul Judeţean Sibiu, transmite News.ro.

„Încă de mic mă pricepeam la obiecte decorative. Mătuşa mea era îngrijitoare la cetate, iar eu confecţionam şi vindeam turiştilor diferite decoraţiuni. Obţineam „Taschengeld” frumoşi”, îşi aminteşte Michael Hehnning despre perioada anilor ’70 – ‘80, când obţinea bani de buzunar din mici obiecte realizate din lut, lemn sau flori uscate.

După terminarea liceului s-a angajat la Fabrica de Covoare din Cisnădie, unde a fost şocat de felul în care muncitorii clădeau socialismul: „Eram la Secţia Filatură şi lucram la întreţinerea maşinilor. Erau acţionate de nişte curele de transmisie enorme, greu de găsit şi de înlocuit. De nenumărate ori am ajuns la Urgenţe cu colegi cărora le-a fost zdrobită mâna sau tăiate degetele. Nu se ţinea cont de oameni, conta doar producţia”, se arată într-o postare pe Facebook a Consiliului Judeţean Sibiu.


Cu patru luni înainte de Revoluţie, Michael Henning a lăsat fabrica din Cisnădie, cea la care au fost confecţionate inclusiv covoarele din Casa Poporului, şi s-a angajat la Oficiul poştal din Cisnădioara. „În această lună fac 35 de ani de când sunt poştaş. Înainte, oamenii se bucurau când le intram în case, pentru că le aduceam scrisori şi vederi de la cei dragi. De obicei, acum le aduc doar facturi, amenzi sau somaţii de plată. Asta este, vremurile se schimbă”.

În satul vegheat de pe culmi de cunoscuta biserică fortificată „Sfântul Mihail”, locuiau în anii ‘80 aproape 1.300 de saşi. A venit Revoluţia, iar majoritatea şi-au abandonat casele, grădinile şi curţile pentru a-şi clădi o nouă viaţă în Germania. „În 1991, în Cisnădioara mai erau doar 200 de saşi. Atunci, am realizat că pentru noi, cei rămaşi, s-a dărâmat o lume”.

Schimbările au vizat inclusiv viaţa poştaşului Henning care, în 1995, şi-a redescoperit pasiunea pentru prelucrarea lutului. „Aveam cunoştinţe în zona Corund din Harghita, care îmi arătau cum prelucrează lutul şi-l transformă în obiecte de ceramică. Eu am decis să fac cahle de sobă. De ce? Pentru că nu avea cine să le mai facă”.

Cinci ani de zile a durat munca de perfecţionare, de-a lungul cărora a citit cărţi de specialitate, a experimentat diverse tipuri de lut, de matriţe şi tehnici de ardere. În 1999, a desfiinţat grajdul, loc în care şi-a amenajat atelierul de producţie.

Pe strada Argintului din Cisnădioara – Michelsberg pe numele său german – o casă galbenă atrage privirile trecătorilor, mai ales că pe poartă stă scris „Postagentur Michelsberg”, inscripţie pe care înţeleg cei care cunosc limba germană, printre ei numărându-se şi cei doar aproximativ 20 de saşi care mai locuiesc în sat.

Curtea este „rânduită ca la saşi”, iar în spatele ei se află un atelier şi un showroom care găzduieşte şi cuptorul de ardere a cahlelor. Pe podea se află o ladă prăfuită. „Tocmai am primit o cutie cu cahle vechi, pe care cineva a găsit-o în podul casei”. O deschide. Este plină de praf, iar parte a obiectelor de ceramică sunt învelite în ziare vechi. „Hopa, un număr Neuer Weg din 1974! Are fotografii făcute de Fred Nuss. Doamne, ce om a fost!”. Aşază bucata ceramică la loc, însă reţine ziarul. Îl va citi mai târziu, în tihnă, rememorând vremurile în care nimeni nu se mira că în Sibiu se vorbea germana pe stradă, la piaţă sau în autobuz. Vremuri în care talentatul Fred Nuss reuşea să redea, prin fotografii alb-negru, vasta paletă de culori din vieţile sibienilor. Unele dintre cahlele primite vor ajunge în expoziţia organizată pe pereţii sălii de prezentare, iar din desenele vechi se va inspira pentru viitoarele sale creaţii. „Desenele fac trimitere la ciclul vieţii şi, în esenţă, au un mesaj pozitiv. Depinde de noi cum decidem să ne poziţionăm în raport cu trecerea anilor. Trebuie să privim totul ca o normalitate, să învăţăm din tot ceea ce ne oferă viaţa”.

Povestea unei sobe începe cu o bucată de lut. „Îl cumpăr de la un producător de lângă Cristuru Secuiesc, unde este cel mai bun lut din România. Apoi, cu un sucitor din lemn, îl întind în matriţe de ipsos, unde stă două zile la uscat. Urmează angobarea, adică aplicarea unui strat fin de lut, apoi prima ardere, la 850 de grade. Facem o pauză de 4 – 5 săptămâni, apoi pictez manual fiecare cahlă”.

Cu mână sigură şi infinită răbdare, meşterul trage linii fine pe  suprafaţa alburie a cahlei. Apar floricele gri. „De la căldură, vor deveni albastre”. Este o mică „magie” al ceramiştilor: la temperaturi mari, vopselele pe bază de cobalt devin albastre, iar cele cu oxid de fier ajung verzi. Odată picate, cahlele primesc o glazură şi poposesc, din nou, în cuptorul încins la fix 1.050 de grade Celsius. „La o sobă se folosesc în jur de 200 de cahle. Fiecare sobă are o poveste, iar eu socotesc că sunt precum oamenii: dau căldură doar dacă le îngrijeşti”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Posed doua sobe cu cahle lucrate de maestrul Michael Henning, modele faine săsești care încântă privirea.
    Problema este dupa achiziția cahlelor, si anume găsirea unui maestru sobar priceput care să facă o sobă cu consum mic de lemne și a cărei căldură să dureze.