G4Media.ro

Dorinel Umbrărescu va construi și drumul expres Brăila-Galați, după ce a câștigat…

Foto: G4Media

Dorinel Umbrărescu va construi și drumul expres Brăila-Galați, după ce a câștigat contractul de 371 de milioane de lei de la CNAIR

Asocierea de firme SC SA&PE Construct SRL – Spedition UMB – Tehnostrade SRL, controlată de cel mai mare drumar al României, Dorinel Umbrărescu, a fost desemnată de CNAIR câştigătoarea contractului de proiectare şi execuţie a drumului expres Brăila-Galaţi, cu o ofertă de 371.416.131 de lei fără TVA, transmite Viața Liberă.

Tot firmele controlate de Umbrărescu vor construi şi marea centură ocolitoare a Galaţiului.

„Obiectul contractului îl reprezintă construirea a 11,088 km de drum expres la două benzi pe fiecare sens de circulație și conține execuția a trei poduri, un pasaj și două viaducte”, precizează CNAIR.

În ceea ce priveşte durata, sunt prevăzute zece luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţia lucrărilor, a căror garanţie este de 120 de luni.

Firmele lui Dorinel Umbrărescu au mai câștigat anul acesta o serie de contracte importante pentru infrastructura rutieră: o porțiune din Autostrada Transilvania și un tronson din Drumul Expres Craiova – Pitești, dar și construirea a 4,5 kilometri din Autostrada de Centură a Capitalei (A0).

sursa: Viața Liberă

Citește și Un nou contract câștigat de Umbrărescu. CNAIR a decis: firmele lui vor construi circa 5 kilometri din Autostrada de Centură a Capitalei. Un constructor turc, desemnat câștigător pe un alt lot

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

14 comentarii

  1. Faceți și Brăila – Focșani, a dar nu acum, după ce pleacă mama mea sunt eu, că dupa aia se laudă ala si nu mai scapam de el

  2. La cat se pricepe CNDAR e posibil ca drumul asta expres sa iasă la Faurei sau Tandarei.
    Undeva in câmpie!
    😃
    Sau descoperă ca nu au conexiune cu Podul de la Brăila!

  3. Umbrarescu-i peste tot!! Firma de calibru top 10 mondial! „Cu siguranță” nu ne mai facem bine niciodată!

    • sa inteleg ca tu preferi Aktor, pizzaroti, romstrade si altii care au nevoie de vreo 6..7 ani sa fac 20 km de autostrada….90% din muncitori si utilaje fiind subcontractati.

      UMB nu e bun ca are muncitorii si utilajele sale si termina in termen sau chiar inainte lucrarile ( vezi centura BC )

      cand va vad imi dau seama ca avem ce meritam

    • @marcel cu siguranta nu esti bine ancorat in realitate. uneori trebuie date prejudecatile la o parte. in ro doar UMB si Porr lucreaza, si un pic astaldi

  4. Cu siguranta acest om stie tabla impartirii.

  5. Umbrarescu este un exemplu de profesionalism si de capital romanesc, dar cineva din aceasta publicație independentă pare să aibe un dinte împotriva sa

  6. ma uit la comentarii ..cum apare asta..imediat cativa aplaudaci sa il laude..de unde pana unde :))

  7. Pentru drumuri ca afara, sa se aduca o firma experimentata de pe axa Bucuresti – Londra – Washington. De exemplu, Bechtel si Egis.

  8. Dc am avea cativa ca Doru Umbrarescu ,sar cunoaste ceva in tara asta.