G4Media.ro

Un acord asupra unui tratat internaţional privind poluarea cu plastic, aşteptat luna…

sursa foto: Freepik

Un acord asupra unui tratat internaţional privind poluarea cu plastic, aşteptat luna viitoare

Negocierile în vederea primului tratat internaţional pentru reducerea deşeurilor din plastic sunt preconizate să demareze luna viitoare la Busan (Coreea de Sud) în pofida complexităţii subiectului şi unui calendar foarte strâns, a estimat miercuri preşedintele comitetului de negociere al ONU, potrivit AFP.

Rămân în continuare divergenţe între state asupra gradului de ambiţie al unui astfel de text inedit, iar mandatul lui Luis Vayas Valdivieso, diplomatul uruguayan garant al dezbaterilor, este de a finaliza ”un tratat efectiv, un instrument cu caracter juridic obligatoriu”, a amintit acesta cu prilejul unei conferinţe de presă susţinută miercuri la Tokyo.

Mai multe runde de negocieri pe această temă au avut loc după ce principiul unui tratat cu caracter juridic obligatoriu a fost stabilit în februarie 2022 la Nairobi, la sediul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

În meniul discuţiilor de la Busan – preconizate între 25 noiembrie şi 1 decembrie – se află mai ales reduceri obligatorii ale producţiei de plastic virgin în cadrul industriei, reguli de reciclare şi posibila interdicţie a anumitor polimeri sau compuşi chimici consideraţi periculoşi pentru mediu şi sănătate.

Cu prilejul sesiunilor precedente, state producătoare de produse petroliere din care sunt fabricate celor mai multe dintre plastice, cum a fi Arabia Saudită, s-au opus impunerii unor limitări ale producţiei, preferând să pună accentul pe reciclare.

O ”Coaliţie de Înaltă Ambiţie”, care grupează în special ţări din Uniunea Europeană, Rwanda şi Peru, solicită ca restricţii de producţie să fie incluse în viitorul tratat.

Miza e importantă întrucât plasticul invadează viaţa cotidiană, de la ambalaje, îmbrăcăminte sau construcţii, deşeuri de diferite dimensiuni regăsindu-se în cursurile apelor, pe fundul oceanelor şi în vârful munţilor, în timp ce microplastice au fost detectate până şi în sânge sau în placenta umană.

Întrucât la Busan sunt prevăzute doar şapte zile de negocieri, gestionarea timpului va fi ”o mare provocare”, a estimat Vayas Valdivieso, exprimându-şi speranţa pentru ajungerea la un acord ”cu reguli credibile pentru stoparea poluării cu plastice”.

”Trebuie să reuşim la Busan pentru binele planetei şi sănătatea oamenilor”, a mai zis el.

Producţia de plastice s-a dublat în 20 de ani, iar dacă ritmul rămâne acelaşi, se va tripla până în 2060, potrivit OCDE. Din acest total, doar 9% este reciclat, transmite Agerpres.

În decursul sesiunilor precedente, textul proiectului de tratat a făcut obiectul mai multor schiţe informale, iar versiunea cea mai recentă (”non paper”), aşteptat săptămâna viitoare, ar trebui să constituie baza reprizei de discuţii de pe 25 noiembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...