Un acord privind fiscalitatea urmează să fie încheiat la nivelul G7, anunţă ministrul britanic al Finanţelor Rishi Sunak
Ministrul britanic al Finanţelor Rishi Sunak anunţă că urmează ca un acord cu privire la fiscalitate să fie încheiat cu Statele Unite în cadrul G7, însă subliniază că marii giganţi în domeniul tehnologiei este necesar să-şi plătească partea în schimbul susţinerii de către Londra a unor propuneri ale Washingtonului cu privire la impozitare, relatează Reuters.
Statele Unite au propus ca societăţile să fie impozitate cu minim global de 15% – mult sub nivelul G7, dar mai mare decât nivelul unor ţări ca Irlanda.
Însă Regatul Unit este îngrijorat în continuare de faptul că impozitarea unor giganţi ca Google, Amazon, Facebook sau Apple (GAFA) nu este destul de importantă.
”Noi avem nevoie ca ei să înţeleagă de ce o taxare echitabilă a întreprinderilor din domeniul tehnologiei este importantă pentru noi. Este de încheiat un acord, iar eu îndemn Statele Unite şi toate statele membre G7 să vină la masa negocierilor săptămâna viitoare şi să o facă”, a declarat Rishi Sunak săptămânalului Mail on Sunday, înaintea unei reuniunia miniştrilor Finamţelor în perioada 4-5 iunie.
sursa: News.ro, sursa foto: Facebook/ Rishi Sunak
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu