Un adolescent de 14 ani a ajuns la spital cu arsuri de gradele 3 și 4 pe 70% din suprafața corpului după ce s-a electrocutat în apropierea unor linii de cale ferată din Ploiești
Un adolescent în vârstă de 14 ani s-a electrocutat, suferind suferind arsuri de gradele trei şi patru pe aproximativ 70% din suprafaţa corpului, în timp ce se afla în zona unor linii de cale ferată în apropierea străzii Ghighiului, situată la marginea municipiului Ploieşti.
Pentru primul ajutor a intervenit o ambulanţă de terapie intensivă mobilă a SMURD. Ajuns la locul evenimentului, echipajul medical a constatat că tânărul are arsuri profunde pe faţă, torace, membre superioare şi inferioare.
El a fost dus la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti.
Până la ora transmiterii acestei ştiri nu a fost stabilită cu certitudine împrejurarea în care băiatul s-a electrocutat.
Primele date arată că el se afla cu alţi copii într-o zonă în care se spală vagoane, iar în acea zonă erau garate mai multe vagoane, dar nu se ştie cum a ajuns să intre în contact cu curentul electric.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii