Un adolescent de 16 ani, din Bacău, este căutat de polițiști după ce a plecat de-acasă și nu s-a mai întors/ Minorul e dispărut din 2 ianuarie
Un minor în vârstă de 16 ani, din municipiul Bacău, este căutat de poliţişti după ce a fost dat dispărut de familie.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru, a declarat că băiatul ar fi plecat de acasă pe 2 ianuarie şi nu s-a mai întors.
„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui Tomozei Constantin, de 16 ani, din municipiul Bacău, judeţul Bacău. În seara zilei de 2 ianuarie, tânărul ar fi plecat voluntar de la adresa de domiciliu, însă nu a revenit până în prezent”, a precizat Păduraru.
Băiatul are 1,80 metri înălţime, 70 kilograme, ochii căprui, tenul deschis şi părul şaten.
La data dispariţiei, purta pantaloni de culoare închisă, hanorac albastru şi avea asupra sa un ghiozdan albastru.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliţia municipiului Bacău, la telefon 0234.202056 sau Dispeceratul IPJ Bacău, la telefon 0234.202000, ori să apeleze 112.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: IPJ Bacău
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu