Un adolescent de 16 ani din Bistrița-Năsăud a suferit arsuri grave, încercând să aprindă focul la un boiler cu combustibil neadecvat
Un adolescent de 16 ani din localitatea bistriţeană Telcişor, care luni seara a ajuns la spital în stare gravă, intubat, cu arsuri în urma unui incendiu izbucnit la un boiler de baie, a fost transferat la centrul pentru arşi din Bucureşti cu o ambulanţă, a informat, marţi dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari, transmite Agerpres.
Potrivit acesteia, arsurile sunt mai întinse decât estimarea iniţială a celor de la SMURD, de 30%, fiind afectată aproape jumătate din suprafaţa corporală, inclusiv căile aeriene.
„La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost adus aseară un minor în vârstă de 16 ani din localitatea Telcişor în stare gravă, intubat, prezentând arsuri de gradul II pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului, circular la nivelul braţelor şi membrelor inferioare, precum şi arsuri de căi aeriene, prin explozie. Pacientul a fost stabilizat şi a primit îngrijiri medicale în Urgenţă, fiind ulterior transferat cu ambulanţa la Centrul pentru Arşi al Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca)”, a transmis reprezentanta spitalului.
Poliţiştii au deschis un dosar penal şi urmează să stabilească modalitatea şi cauza producerii evenimentului.
Din primele cercetări, se pare că adolescentul de 16 ani a fost rănit în timp ce încerca să aprindă focul folosind combustibil neadecvat, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
La caz au intervenit, luni seara, un echipaj de pompieri şi două echipaje SMURD, inclusiv cel de terapie intensivă mobilă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank