G4Media.ro

Un after school din Sectorul 2 a fost închis de ANPC după…

Foto: Pixabay

Un after school din Sectorul 2 a fost închis de ANPC după ce au fost găsite produse expirate, mizerie, iar blocul alimentar funcţiona fără autorizaţie sanitar-veterinară / A fost sesizat Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice

Un after school din Bucureşti a fost închis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor după ce au fost găsite produse expirate, mizerie, iar blocul alimentar funcţiona fără autorizaţie sanitar-veterinară. De asemenea, în acest caz a fost sesizat Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, relatează News.ro.

ANPC a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a fost realizat un control la Asociaţia Elmali /Mini Club Dumbo Kids (after school), din Sectorul 2 al Capitalei, în urma unei sesizări primite de la unul dintre părinţi.

„Nu putem accepta condamnarea copiilor la riscuri greu de evaluat, atunci când părinţii doresc sau sunt nevoiţi să îşi lase micuţii în grija altora. Pentru toate cele constatate, am anunţat organele de poliţie şi vom depune inclusiv sesizare penală. Vă vorbeşte acum părintele Horia Constantinescu, nu comisarul sau preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor: nu cred că există, astăzi, sancţiune sau condamnare care să poată face suficient de multă dreptate, într-o astfel de situaţie. Aştept mesajele dumneavoastră pe WhatsApp, la 0745999111, cu poze sau orice alt detaliu, nu pentru a depune sesizări, ci pentru a mă informa referitor la situaţiile similare acesteia!”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Abaterile înregistrate de echipa de control au fost: funcţionarea blocului alimentar fără autorizaţie sanitar-veterinară pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică în cadrul After School; utilizarea, ca materii prime a unor produse alimentară cu data limită de consum depaşită; folosirea unor agregate frigorifice neigienizate şi deteriorate, cu rugină la baza frigiderului, cu chedere depreciate, cu acumulări de impurităţi; depozitarea, în acelaşi spaţiu de frig, a diverse produse alimentare: lactate, ouă, mezeluri, fără o delimitare fizică a acestora; derularea activităţii într-un spaţiu deteriorat sau neigienizat, tavanul cu zone de igrasie, cu exfoliere a vopselei, pavimentul murdar în zona bancurilor de pregătire a preparatelor, cu zone rupte, cu acumulări de impurităţi.

Comisarii ANPC au mai descoperit că lipseau zonele de spălare a vaselor şi veselei, dar şi pentru pregătirea preliminară a materiilor prime, recipientele produselor alimentare erau depozitate direct pe paviment, în spaţiul de desfăşurare a activităţii culinare, alături de alte recipiente cu resturi alimentare, erau folosite produse alimentare, care prezentau în interiorul recipientului colonii de mucegai, erau utilizate ustensile de bucătărie neprofesionale, sala de mese era amplasată în acelaşi spaţiu unde aveau loc activităţi didactice, activitatea didactică se desfăşura într-un spaţiu deteriorat şi neigienizat: cu calorifere cu impurităţi, cu rugină, cu tavan cu zone de culoare neagră, cu igrasie, în spaţiu existând un miros înţepător, cu zona de trafic a unităţii murdară, cu ciobituri ale pavimentului şi scări din material lemnos, cu deprecieri.

În urma neregulile au fost date amenzi în valoare de 22.000 de lei, au fost oprite de la comercializare produsele neconforme, a fost oprită temporar activitatea unităţii până la remedierea deficienţelor şi va fi făcută propunere de închidere definitivă a acesteia.

De asemenea, comisarii ANPC au sesizat Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a Sectorului 2, din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. O cautare pe net ne trimite la o adresa din sectorul 3.
    Care o fi adevarul?

  2. Adevărul este că majoritatea unităților de învățământ, inclusiv scoli și grădinițe de stat, nu au săli speciale pentru luarea mesei, activitatea didactică desfasurandu-se în aceeași încăpere.
    Nu știu dacă este obligatorie separarea acestor activități în săli diferite, niciun normativ nu cere acest lucru, este suficienta servirea mesei într-o zonă a sălii cu destinația de sufragerie.. Totuși, daca servirea mesei se face in sala de clasa, este obligatorie aerisirea și igienizarea încăperii înainte și după masă, că doar copiii sunt învățați să se spele pe mâini, după trei minute contrazicem ce i-am învățat și întreținem noi mizeria peste tot ?
    Cât despre murdarie și igrasie, ea este prezentă peste tot, nu se fac igienizări, nici aerisiri ale sălilor de grupa, dezinfecții, etc. deși ele sunt obligatorii.
    În plus, sălile sunt supra-aglomerate, nu este aer, baile, bucătăriile colcăie de mizerie, exact ca la restaurantele de „lux”, unde doar preturile sunt exorbitante, restul lasă de dorit.