Un al doilea angajat al Penitenciarului Giurgiu a fost confirmat cu coronavirus
Un al doilea angajat al Penitenciarului Giurgiu a primit miercurea aceasta confirmarea infectării cu noul coronavirus, el fiind contact al poliţistului de penitenciare testat pozitiv pentru SARS-CoV-2 pe 17 aprilie.
„Astăzi (…) un angajat al Penitenciarului Giurgiu, contact al poliţistului de penitenciare testat pozitiv pentru SARS-CoV-2 în data de 17.04.2020, a primit confirmarea infectării cu noul coronavirus. Cel de-al doilea angajat confirmat pozitiv la Penitenciarul Giurgiu face parte din grupul de contacţi, în număr de 16, atribuit cazului. Acesta nu a exercitat atribuţii de serviciu în spaţiul de deţinere şi nu a interacţionat cu persoane private de libertate”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis, miercuri, AGERPRES.
ANP precizează că, până în prezent, cu excepţia celor două cazuri de angajaţi confirmaţi COVID-19, nu se înregistrează nicio altă infectare cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul Penitenciarului Giurgiu.
„Toţi contacţii au fost testaţi şi rezultatele sunt în aşteptare. (…) Deţinutul identificat contact al angajatului confirmat pozitiv în data de 17.04.2020 a fost testat şi rezultatul obţinut a fost negativ”, a adăugat ANP.
sursa: Agerpres.ro
sursa foto: Inquam Photos/ Adel Al-Haddad
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu