G4Media.ro

Un al doilea proces colectiv în Marea Britanie împotriva Facebook, pentru că…

sursa foto: Pexels

Un al doilea proces colectiv în Marea Britanie împotriva Facebook, pentru că nu a protejat datele a un milion de persoane din Anglia şi Ţara Galilor

Facebook este ţinta unui al doilea proces colectiv în Marea Britanie, pentru că nu a protejat datele a 1 milion de persoane din Anglia şi Ţara Galilor, într-un scandal legat de colectarea informaţiilor personale ale utilizatorilor, transmite Reuters, citată de News.ro.

Jurnalistul şi scriitorul Peter Jukes a afirmat, marţi, că a intentat un proces, pentru obţinerea unor despăgubiri ”substanţiale” dar nespecificate, la trei ani după ce gigantul de media socială a fost amendat în Marea Britanie în legătură cu modul în care aplicaţia terţă “This Is Your Digital Life” a strâns date ale utilizatorilor Facebook fără consimţământul acestora, între 2013 şi 2015.

Acesta este al doilea proces care acuză Facebook că a permis unor aplicaţii terţe să strângă date ale prietenilor utilizatorilor fără permisiunea sau cunoştinţa acestora.

Firma specializată în litigii Milberg London, care acordă consultanţă într-un caz similar, înregistrat în octombrie, a afirmat că este surprinsă să audă despre un caz concurent.

Aceste cazuri aduc din nou în atenţie un scandal care a început cu acuzaţiile că firma britanică de consultanţă politică Cambridge Analytica, angajată de echipa de campanie electorală din 2016 a fostului preşedinte american Donald Trump, a accesat datele personale a milioane de utilizatori ai Facebook.

În 2018, Biroul Comisarului penru Informaţii din Marea Britanie a amendat Facebook cu 500.000 de lire sterline pentru procesarea incorectă a datelor personale ale utilizatorilor, prin faptul că a permis dezvoltatorilor de aplicaţii să acceseze informaţiile lor şi pe cele ale prietenilor, fără să îi informeze clar, în perioada 2007-2014.

Un purtător de cuvânt al Facebook a spus: ”Investigaţia Biroului comisarului pentru informaţii cu privire la aceste probleme … nu a găsit dovezi că datele utilizatorilor din Marea Britanie sau UE au fost transferate de către (Dr. Aleksandr) Kogan, dezvoltatorul de aplicaţii ”This Is Your Digital Life ”, către Cambridge Analytica”.

Citește integral pe News.ro.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...