G4Media.ro

Un american suspectat că a oferit informaţii militare Chinei a fost arestat…

Sursa foto: © Lepasik | Dreamstime.com

Un american suspectat că a oferit informaţii militare Chinei a fost arestat în Germania

Germania a arestat un cetăţean american suspectat că a oferit Chinei informaţii despre armata americană pe care le-a obţinut în timp ce lucra pentru trupele staţionate în Germania, a anunţat joi biroul procurorului federal, relatează agențiile AFP şi Reuters, citate de News.ro.

Bărbatul, identificat doar ca Martin D., în temeiul legislaţiei germane privind confidenţialitatea, este acuzat că şi-a declarat disponibilitatea de a lucra ca agent pentru o agenţie străină de informaţii, se arată într-un comunicat.

Potrivit procurorilor, acuzatul, arestat la Frankfurt, a lucrat pentru forţele armate americane în Germania până de curând.

În 2024, acesta ar fi contactat poziţii ale statului chinez şi s-ar fi oferit să le împărtăşească informaţii sensibile pentru a le transmite serviciilor de informaţii chineze. El a obţinut informaţiile de la locul său de muncă din armată, au declarat procurorii.

Germania a avertizat cu privire la un risc crescut de spionaj din partea Beijingului şi a arestat o serie de persoane în acest an pentru presupuse activităţi de spionaj. Printre acestea se numără trei germani, arestaţi în aprilie sub suspiciunea că au vrut să predea tehnologie ce ar putea consolida marina chineză, precum şi un membru al personalului unui europarlamentar de extremă dreapta, acuzat că a lucrat cu serviciile secrete chineze.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...