Un an de la instaurarea primei carantine în Marea Britanie. Cum ne-am obișnuit cu distanțarea

Prim ministrul Boris Johnson spunea că al treilea val al pandemiei va ajunge și pe tărâmul insulelor britanice de pe continentul european unde Coronavirus revine cu agresivitate.

Asta se întâmpla în ajunul împlinirii unui an de la instaurarea în Marea Britanie a primei carantine și o astfel de declarație nu a provocat panica pe care pandemia a generat-o în martie 2020.

Îmi aduc aminte de cozile care s-au format la supermagazine, când oamenii începeau să păstreze distanța de doi metri, chiar dacă nu purtau mască, în primul rând pentru că măștile nu se prea găseau și în al doilea rând pentru că la acea dată nu era clar ce protecție ofereau.

Cel mai mult m-a șocat însă dispariția din rafturile supermagazinelor a articolelor de primă necesitate: carne, paste făinoase și chiar pâine. Îmi aduc aminte că am intrat într-o seară într-un astfel de magazin și am găsit o singură chiflă din pâine neagră. Și era să uit: a dispărut și hârtia igienică.

Ca un om care a trăit ca adult sfârșitul anilor ’80 în România astfel de imagini îmi stârneau amintiri neplăcute și dovedeau ce fragilă este civilizația în fața unei catastrofe cum se prefigura a fi pandemia.

Încetul cu încetul însă rafturile magazinelor s-au umplut la loc, raționalizarea articolelor (altă realitate a regimului comunist târziu din România) s-a redus și apoi a dispărut, au apărut din belșug și măștile și mănușile da plastic și gelul dezinfectant și pe toate le-am adoptat fără ezitare.

Metroul și autobuzele au devenit dintr-o dată vehicule fantomă, cu ocupare ca la orele târzii din noapte, iar lumea s-a obișnuit să stea acasă, de unde cei norocoși puteau lucra, iar cei ghinioniști erau siliți să stea în fața televizorului sau să aibă grijă de copii, care și ei au fost nevoiți să se obișnuiască cu școala pe laptop, ceea ce pentru unii n-a fost chiar așa de rău, scutindu-i de sculatul de dimineață și de călătoria cu mijloacele de transport la oră de vârf.

A venit apoi șocul îmbolnăvirii de Covid a Prințului Moștenitor Charles și a premierului Johnson, acesta din urmă fiind chiar internat în spital la terapie intensivă, iar asta a arătat că nimeni nu este protejat, indiferent de poziția pe care o ocupă în societate, chiar dacă cei mai bogați sunt mai protejați decât cei săraci, statistic vorbind.

Revenirea carantinei

Pe măsură ce primăvara lăsa locul verii și numărul de infectați și morți de Covid (care atinsese în mai un maxim de 1200 pe zi), au început să fie relaxate și restricțiile: carantina s- a ridicat, magazinele ne-esențiale s-au redeschis, deși teatrele, sălile de cinematograf, stadioanele și sălile de sport au rămas închise.

Dar eu, alături de alte milioane, m-am obișnuit cu comunicarea prin ZOOM, această platformă care-ți dă impresia că ești aproape de cineva, când de fapt nu este decât un surogat de socializare.

Mulți au plecat în concedii pe continent și inevitabilul s-a produs: la sfârșitul lui august numărul infectărilor cu Coronavirus a început să crească din nou, infectare înlesnită de circulația de-a lungul și de-a latul Europei a milioane de oameni.

Restricțiile au revenit în noiembrie, spectacolele reluate în toamnă în condiții de distanțare socială, ca și participarea spectatorilor la meciuri pe stadioane în număr de maximum 2000 au fost anulate și înainte de Crăciun a fost reintrodusă carantina.

Numărul infectărilor a ajuns la 60000 pe zi în ianuarie, în timp ce numărul zilnic al morților de Covid a atins un maxim de 1800, numărul total al morților a depășit în UK 100000 – trist record în Europa – dar oamenii s-au obișnuit cu astfel de vești proaste.

Un licăr de speranță totuși: a început programul de vaccinare a populației. Un program bazat pe voluntariat, dar la care oamenii au aderat în marea lor majoritate. Bine organizat și desfășurat în strictă ordine de prioritate bazată pe vârstă și comorbidități, programul de vaccinare a reușit să inoculeze 28 de milioane de britanici, peste 40% din populație și o majoritate absolută a adulților, față de doar 12% în Uniunea Europeană.

Guvernul are și un calendar de relaxare a restricțiilor cu o dată de eliminare totală preconizată pentru 21 iunie. Este însă o dată nesigură, pentru că revenirea Coronavirus pe continent amenință un al treilea val și în Marea Britanie, care după un an de coșmar pare să fie pe calea cea bună, cel puțin în ceea ce privește controlul epidemiei.

Costul însă este enorm: nu doar economic ci și social, pentru că distanțarea care la început era una literalmente fizică, a devenit treptat una socială și a contribuit nu doar la adâncirea fracturii sociale, dar și la corodarea relațiilor de familie, cei mai afectați fiind cei în vârstă privați adeseori de contactul direct cu copiii lor și cu nepoții.

După un an ne-am obișnuit, parțial, cu această distanțare. Ne-am obișnuit și mai mult să cumpărăm lucruri de pe internet, să ne comandăm mâncarea de la restaurante  și să participăm la spectacole, conferințe și cursuri virtuale.

Când vom reveni la normal? Depinde ce înseamnă “normal” și dacă unora dintre noi le va mai conveni acest normal. La un an de la prima carantină suntem din nou și încă în carantină în UK.

Nu știm ce ne rezervă viitorul, nici măcar cel pe termen scurt, dar știm că unii dintre noi s-au schimbat într-un an cum poate nu s-au schimbat într-o viață întreagă. Și nu știm dacă în bine sau în rău.