Un artist a realizat portretul lui Mihai Eminescu pe zăpadă, pe 200 metri pătrați / „Lucrarea este urma pașilor mei pe zăpadă. Am mers până a răsărit Luceafărul poeziei noastre”
Un artist din Valea Jiului a realizat lucrarea în stilul Land Art folosindu-se de urma pașilor săi în zăpadă, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.
Un artist plastic a realizat un portret pe zăpadă al poetului Mihai Eminescu, în semn de omagiu față de opera acestuia.
Artistul Paul Șerban a lucrat vreme de trei zile la această lucrare, în stilul Land Art, amplasată pe un deal din spatele casei sale din orașul Aninoasa.
Opera ocupă o suprafață de circa 200 de metri pătrați și poate fi văzută, în integralitatea ei, doar cu ajutorul unor imagini preluate cu o dronă.
“Lucrarea este urma pașilor mei pe zăpadă. Am mers până a răsărit Luceafărul poeziei noastre. Pentru mine este o plăcere să aduc acest omagiu lui Mihai Eminescu. Este poetul meu preferat, pe care l-am citit cel mai mult și este o sursă de inspirație pentru mine”, spune Paul Șerban.
Pentru că lucrările sale, realizate cu ajutorul elementelor din natură, sunt relativ efemere, artistul le imortalizează cu ajutorul imaginilor surprinse din dronă și postate apoi pe Facebook.
Paul Șerban are 29 de ani și este absolvent al Facultății de Artă și Design din Timișoara, secția Design grafic.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii