G4Media.ro

Un autoproclamat lider al opoziției din Kazahstan cere Occidentului să se implice…

Sursa foto: RIA Novosti

Un autoproclamat lider al opoziției din Kazahstan cere Occidentului să se implice în conflictul din această țară: ”Occidentul ar trebui să rupă Kazahstanul de Rusia”

Mukhtar Ablyazov, un fost bancher și ministru în Kazahstan, acum refugiat în Franța, susține că este liderul unei mișcări de opoziție numită Alegerea Democrată a Kazahstanului, și solicită ca țările europene să se implice în conflictul din țara sa, informează Reuters.

„Dacă nu, atunci Kazahstanul se va transforma în Belarus și Putin își va impune metodic programul, respectiv recrearea unei structuri, precum Uniunea Sovietică”, a declarat Ablyazov pentru Reuters de la Paris.

„Kazahstanul este acum într-un joc geopolitic”, a spus el. „Rusia a intrat deja, a trimis trupe. CSTO este Rusia. Aceasta este o ocupație a Rusiei”.

Căutat în țara sa pentru fraudă și delapidare, Ablyazov locuiește în Franța, unde i s-a acordat statutul de refugiat. El a respins toate acuzațiile împotriva lui venite dinspre Rusia și Kazahstan și le consideră motivate politic.

Ablyazov s-a prezentat drept liderul protestelor de opoziție și a spus că a fost consultat în fiecare zi cu privire la tacticile de pe teren din Almaty.

„Mă văd liderul opoziției”, a spus el. „În fiecare zi protestatarii mă sună și mă întreabă: „Ce ar trebui să facem? Stăm aici: ce ar trebui să facem? Occidentul ar trebui să rupă Kazahstanul de Rusia”, a spus el. „Occidentul trebuie să ajute pentru ca Putin să nu poată ocupa această țară, Occidentul trebuie să ajute societatea civilă să-și aleagă liderii pentru ca țara să-și poată alege calea, o cale democratică ca în Occident”, a completat acesta.

El a spus că este gata să zboare în Kazahstan pentru a conduce un guvern provizoriu dacă protestele vor escalada și a spus că activiștii săi îl așteaptă.

Protestele care au început ca răspuns la o creștere a prețului gazului lichefiat s-au transformat într-o mișcare largă împotriva Nursultan Nazarbayev, liderul suprem al Kazahstanului încă din vremea sovietică, acum fost președinte.

Sursa foto: RIA Novosti

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Pro greșit marca CIA 😀😀. Ăștia s clonati

  2. Si de ce vreti sa tarati occidentul in mocirla voastra din Kazahstan? Occidentul nu este Maica Tereza.

  3. S-a mărit prețul la energie ca în toată lumea, și manifestanții ca să rezolve ei problema, au devastat magazinele, autoturismele și instituțiile de stat.
    Corect ar fi fost, ca să se organizeze o manifestație pașnică, și nu una de jaf, de aceea au fost reprimați în forță de autorități.

    • Asa a justificat si Ceausescu interventia, dupa ce oamenii lui s-au infiltrat printre protestatari.
      Tot niste „teroristi” au dat foc autobuzelor politiei pe 13 iunie 1990. E veche, nu mai crede nici un om serios.

    • S-a saturat lumea acolo de elita coruptă (îți sună? ) și a ieșit în stradă bă alifie dacă tăceai filozof erai..

    • Ai dreptate, romanii nu sunt genul de popor violent de dragul violentei.

      Nu doar 13 iunie a fost regizat de Iliescu, dictator care ii obliga pe gedesisti sa stea la maidan cu cortul si sa nege victoria lui din alegeri cu peste 80% si pe baietii de carte cu codita si treling mov sa dea foc la IGP.

      Nu doar 21 decembrie a fost regizat de Ceausescu pentru ca pantof.

      Dar si demonstratiile Sosocilor sunt regizate de KGB, desi majoritatea romanilor raman nevaccinati si chiar mai multi se p pe botnita, pepsiglas, orele 23-5, raza de 100 de metri in jurul scolilor si restul caracteristicilor starii de asediu impuse de Arafat. E imposibil ca cele 10 milioane de romani nevaccinati sa se opuna arafatismului fara sa fie dirijati de reptilieni.

      Si revolta fascist-burdujiana din 2018, cand Vlad Alexandrescu isi trimitea copilul minor la inaintare in asaltul asupra guvernului, e de fapt o regie a Marei Papusare Speranta Cliseru.

      Incendierea mobilierului stradal din jurul Pietei Victoriei la 14 ianuarie 2012 este tot opera jandarmeriei si organelor. E foarte curios cum atunci galeristii bucuresteni luptau de dragul lui Arafat, iar azi urla de ura pentru el. Sigur trebuie sa fie tehnici de control ale mintii dezvoltate in laboratoarele CIA, nu statul degeaba al sute de mii de tineri bucuresteni lipsiti de aspiratii.

      Prea te-am luat in serios. Cine mai tine minte pana la 14 ianuarie 2012? Tefeleii nu isi mai amintesc nici macar de 14 noiembrie 2020.

  4. Răzmerița din Kazahstan este tot un soi de maidan ucrainean pornit ca un protest pașnic și legitim până la urmă, dar transformat rapid cu sprijinul unor forțe pregătite militar în afara țării într-un soi de așa-zisă revoluție. Și la noi prețul unei butelii de GPL a crescut în ultimele luni de la 55-60 lei la 85-90 și nimeni nu a comentat măcar. E clar că a fost un pretext pentru ecranarea unei lovituri de stat. Seamănă leit cu regia aceleiași mișcări produsa acum câțiva ani în Turcia împotriva regimului Erdogan. În dosul acestor mișcări se află serviciile de informații din afara țării, fața nevăzută a lucrurilor.