G4Media.ro

Un autoturism a intrat într-un grup de persoane aflate pe marginea drumului…

Sursa foto: IPJ Sibiu

Un autoturism a intrat într-un grup de persoane aflate pe marginea drumului / Un pieton se află în comă / A fost solicitat un elicopter SMURD / Accidentul s-a petrecut în Nocrich, județul Sibiu

Un sibian se află în comă și alți doi sunt răniți după ce patru sibieni au fost loviți în plin de un autoturism scăpat de sub control în comuna Hoghilag, anunță IPJ Sibiu.

Din primele cercetări rezultă că șoferul unui autoturism, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit 4 adulți care se aflau în afara drumului, pe un podeț al căii de acces într-un imobil, susțin polițiștii.

3 dintre cei 4 pietoni și conducătorul auto primesc îngrijiri medicale, iar traficul pe DJ 106 este blocat total.

Ambulanța Sibiu a intervenit  de urgență cu 3 echipaje, unul cu medic și două cu asistenți medicali.

Din primele informații un pacient este găsit în comă, iar alții doi prezintă politraumatisme.

Echipajele SAJ și ISU acordă asistență medicală de urgență în acest moment în timp ce Dispeceratul integrat a solicitat și elicopterul de la Târgu Mureș.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Ce se întâmpla? Din ce in ce mai multe autovehicule scapă de sub control… telefonul, bautura, droguri?