Un avion militar american a ajuns la Chișinău pentru exercițiul Scutul păcii
O aeronavă a Gărzii Naționale Aeriene din Carolina de Nord a aterizat sâmbătă, 18 mai, pe aeroportul din Chișinău pentru a sprijini exercițiul „Scutul păcii”, a anunțat Ambasada SUA în Republica Moldova într-un comunicat, potrivit Rador Radio România.
35 de membri ai Gărzii Carolinei de Nord și ai Forțelor Aeriene ale SUA în Europa, care se aflau la bordul avionului, vor colabora cu ministerele Republicii Moldova pentru a implementa tactici de răspuns pentru asigurarea protecției cetățenilor moldoveni în cazul situațiilor de urgență civilă.
Aeronava a livrat și echipamente medicale și de apărare non-letale care vor fi donate Ministerului Apărării, ca parte a asistenței prin grant americane.
Ministerul Apărării de la Chișinău precizează că exercițiul „Scutul păcii” se desfășoară începând din 2009. Scopul lui e evaluarea subunităților Armatei Naționale din Republica Moldova în conformitate cu Conceptul Capabilităților Operaționale (OCC), care este o condiție obligatorie pentru participarea în operațiuni internaționale de menținere a păcii.
Sursa: RADIO EUROPA LIBERĂ / Rador Radio România
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank