G4Media.ro

Un avion utilitar pentru stingerea incendiilor, cu cel puţin 7 persoane la…

sursa foto: NASA Earth

Un avion utilitar pentru stingerea incendiilor, cu cel puţin 7 persoane la bord, s-a prăbuşit în sudul Turciei

Un avion utilitar pentru stingerea incendiilor, având cel puţin şapte persoane la bord, s-a prăbuşit sâmbătă în sudul Turciei, unde intervenea pentru a lichida un incendiu, au relatat media turce, citate de AFP.

Soarta membrilor echipajului nu se cunoaşte deocamdată.

Conform agenţiei de presă Anadolu, la locul prăbuşirii avionului au fost trimise mai multe echipe de salvare.

Pe imaginile difuzate de posturile de televiziune locale se poate vedea o coloană de fum ridicându-se dintr-o zonă muntoasă.

Potrivit DPA, avionul fusese închiriat din Rusia. Ministerul rus al Apărării a confirmat prăbuşirea avionului, un model Beriev Be-200. La bordul avionului se aflau cinci soldaţi ruşi şi trei cetăţeni turci, a menţionat agenţia de presă germană.

Din 28 iulie Turcia face eforturi pentru a lichida cele aproximativ 300 de incendii de pădure, guvernul de la Ankara apreciind că este vorba despre cel mai mare dezastru natural din istoria ţării.

Mai multe ţări, printre care Rusia, Spania şi Qatar, au trimis avioane utilitare în Turcia pentru a ajuta la stingerea acestor incendii.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: NASA Earth

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. o belea nu vine niciodata singura Pacat ! orice unealta e acum vitala