Un băcăuan acuzat că şi-a incendiat și apoi ucis câinele a fost trimis în judecată / Bărbatul era deranjat de faptul că animalul era prea gălăgios
Un bărbat din Botoşani a fost trimis în judecată după ce şi-ar fi incendiat şi apoi ucis câinele, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Neniscu, informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au finalizat cercetările într-un dosar penal privind infracţiunea de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, comisă la data de 14 octombrie 2022 în comuna Corni.
Din cercetări, a reieşit faptul că un bărbat de 50 de ani, din comuna Corni, în timp ce se afla la domiciliul său, şi-ar fi rănit şi apoi incendiat câinele, deranjat de faptul că acesta era prea gălăgios.
„În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, iar la începutul lunii noiembrie dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă cu propunere de trimitere în judecată a persoanei bănuită de comiterea faptei”, a afirmat Neniscu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.