Un băiat de 14 ani, prins de poliţişti când conducea o maşină în Slatina / El era însoţit de fratele său în vârstă de 10 ani
Un băiat în vârstă de 14 ani a fost prins de poliţişti când conducea o maşină pe o stradă din Slatina, iar el era însoţit de fratele său, de 10 ani. Cei doi sunt din judeţul Argeş şi veniseră în Slatina cu tatăl lor, la un prieten, şi profitând de neatenţia acestora s-au urcat în maşină şi au plecat la plimbare, transmite News.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţiştii din Slatina au oprit pentru control, pe strada Panselelor din localitate, un autoturism condus de către un minor din Argeş.
”În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au precizat poliţiştii.
În urma cercetărilor, ei au mai stabilit că cei doi fraţi, unul de 14 ani şi altul de 10 ani, veniseră în Slatina împreună cu tatăl lor, în vizită la un prieten. La un moment dat, cei doi băieţi au ieşit din locuinţă, s-au urcat în maşină, cel de 14 ani fiind la volan. Plimbarea lor a fost scurtă şi întreruptă de echipajul de poliţie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank