G4Media.ro

Un băiat de 15 ani s-a electrocutat după ce s-a urcat pe…

Sursa foto: G4Media.ro

Un băiat de 15 ani s-a electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren în Roman. El voia să-și facă un selfie

Un băiat de 15 ani s-a electrocutat după ce, sâmbătă seara, s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă, garat la Roman, pentru a-şi face un selfie, transmite Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că băiatul a fost găsit căzut lângă vagon.

„Ajunşi la locul solicitării, pompierii au constatat că un adolescent în vârstă de 15 ani s-a urcat pe un vagon al unui tren de marfă şi s-a electrocutat. Băiatul era căzut lângă vagon. Acesta prezenta arsuri pe o suprafaţă mare a corpului. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat persoanei, după care au predat-o unui echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, sosit la locul evenimentului. Băiatul a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Roman”, a precizat locotenentul Irina Popa.

Medicii UPU Roman au solicitat transferul la Bucureşti, astfel că victima a fost transportată cu o ambulanţă la Bacău de unde a fost preluată de un elicopter SMURD.

În urmă cu o săptămână, trei adolescente s-au urcat pe un vagon de marfă al unui tren garat la Roman.

Două dintre acestea s-au electrocutat şi au fost transportate la UPU Roman, fiind transferate ulterior la Iaşi.

Una dintre victime este în stare gravă, având arsuri pe circa 45% din suprafaţa corporală. A doua adolescentă a suferit arsuri minore. (Foto: G4Media.ro)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Selecția naturală. Doar săptămîna trecută s-au mai ”prăjit” 2 fete din același motiv. Ăsta nu a băgat la cap, batman-batman…

    • Astea sunt rezultatele scolii romanesti.
      Timerii simt nevoia de competitie.
      Daca nu exista competitie la scoala la invatat, ca notele sunt toate de trecere iar examenele atat de usoare incat toti analfabetii termina o facultate, atunci isi creaza competitii de alt frel.
      In plus fizica, matematica, chimia, oricum nu se mai fac la scoala. Scoala exista numai pentru tabere, excursii, baluri si banchete.

    • Nu se face sport cum ar trebui, nu sunt concursuri pe diverse hobbyuri…

  2. Astăzi, nevertebratele romanesti in cautare de atenție. Ce sa facem? Mergem la școala, citim o carte? Ieșim in oraș cu prietenii? Nooo! Am găsit, facem poze pe marfar!

  3. Sunt grupuri de trenuri pe faccebook.

  4. Alo, CFR, prizele. Verificati prizele, domnilor!

  5. sigur de pe astea Toate prostiile le afla rapid dar ce au patit altii nu stiu

  6. Selfie-urile au devenit un mijloc de selectie naturala.

  7. De Romanica Educara nu se lipeste nici o informatie folositoare dar manele , droguri, tepe, violuri, prostitutie, batai, talharii, bulling, beutura, FB, Tiktok, si multe altele sunt de baza. Nu ai ce sa le faci valorile lor sunt interlopii si curvele… astia o sa ne plateasca pensiile:))))))

  8. multumim din inima tv-urilor