Un bar din Parma vinde pâine și brioșe făcute cu făină de greieri / ”Este doar o chestiune psihologică, o obișnuință” / Brioșele cu făină de greieri sunt mai scumpe decât cele normale: 2 euro bucata, cu 50 de cenți în plus
Un bistro din Parma servește produse de panificație din făină de greieri, oferite alături de briose și produse de patiserie realizate după cele mai tradiționale rețete de patiserie italiene, scrie Il Resto del Carlino. Alegerea este la latitudinea clienților.
Experimentul este servit într-unul dintre localurile lui Michele Taddio, proprietar al mai multor patiserii și bistrouri între Parma și Reggio Emilia.
„Este doar o chestiune psihologică, o obișnuință, pentru că unii clienți sunt opriți de gândul la insecte, dar când gustă croissantele, brioșele și biscuiții cu făină de greieri atunci înțeleg”, asigură Taddio.
„Cred că suntem primii din lume care vând brioșe și biscuiți cu această făină”, adaugă antreprenorul.
„Noutatea a fost luată cu multă curiozitate, multor clienți le place, alții le preferă pe cele clasice. Din punct de vedere al gustului, amintește de brioșa integrală de grâu. Nota caracteristică este că are o valoare proteică ridicată”, spune Michele Taddio.
Brioșele cu făină de greieri sunt ceva mai scumpe: costă 2 euro bucata, adică 50 de cenți în plus față de cele clasice. Acest lucru se datorează costului materiei prime, tipul de făină folosit pe piață fiind vândut cu 13,50 euro pentru 100 de grame.
Susținătorii noutății culinare propun mai multe motive pentru a o încerca noile produse, printre care și viitorul planetei: făina de greieri sau de alte insecte poate fi, de fapt, o bună alternativă proteică pentru reducerea emisiilor de CO2, întrucât moliile, greierii, furnicile, în comparație cu fermele de carne, consumă mai puțin sol, necesită mai puțină apă și produc mai puține emisii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.