G4Media.ro

Un bărbat a distrus cu buldoexcavatorul mai multe culturi de mazăre în…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Un bărbat a distrus cu buldoexcavatorul mai multe culturi de mazăre în Teleorman şi nu a putut fi oprit de poliţişti nici cu focuri de armă

Un şofer pe un buldoexcavator a fost urmărit de poliţişti, după ce a distrus mai multe culturi de mazăre, a încercat să lovească autospeciale de Poliţie şi nu a putut fi oprit nici când s-a tras cu arma spre anvelopele autovehiculului, informează, luni, IPJ Teleorman, transmite Agerpres.

Pe un teren accidentat, în afara localităţii Alexandria, şoferul a abandonat buldoexcavatorul şi acum este căutat poliţişti.

„În seara de 31 martie a.c., Poliţia Municipiului Alexandria a fost sesizată de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că o persoană care conduce haotic un buldoexcavator i-a distrus culturile de mazăre. La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică, poliţiştii efectuând semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul vehiculului nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea pe centura ocolitoare a oraşului şi în zona extravilană”, precizează IPJ Teleorman.

Poliţiştii au plecat în urmărirea buldoexcavatorului, în vederea opririi, însă şoferul de pe utilaj a încercat, în repetate rânduri, să lovească autospecialele şi pe poliţişti, moment în care aceştia au folosit armamentul din dotare, către anvelopele vehiculului, fără ca şoferul să oprească.

„În extravilanul localităţii, terenul accidentat nu a permis urmărirea acestuia, ulterior vehiculul fiind abandonat pe câmp de către conducătorul auto şi găsit de poliţişti. La acest moment, poliţiştii din Alexandria derulează activităţi în vederea stabilirii identităţii şi depistării acestuia”, mai anunţă IPJ Teleorman.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru distrugere.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Buldoexcavatorul mergea cu peste 120 km/h si nu a mai putut fi ajuns cu Loganul din dotare. Trebuie cumparate, neaparat, niste masini de teren cu motoare de 5 litrii V8 si de la 200000 euro in sus, fara girofar (asta costa vreo 50000). Are BMW asa ceva?

  2. Hai că a făcut și ăla care are terenul cu mazărea ceva;ori a luat bani cu camătă de la șoferul respectiv și nu i-a înapoiat,ori s-a dat la nevasta șoferului.Despre poliție,să auzim numai de bine.