G4Media.ro

Un bărbat a fost arestat după ce a încercat să răpească două…

Sursa foto: Pexels / Rodnae Productions

Un bărbat a fost arestat după ce a încercat să răpească două femei din Brașov/ Tentativele de răpire, la scurt timp una de alta

Un bărbat care a încercat să răpească două femei, în municipiul Braşov, în noaptea de 1 spre 2 decembrie, a fost depistat şi arestat preventiv, a informat, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, transmite Agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, bărbatul ar fi atacat două femei, cele două tentative având loc la scurt interval de timp, în zona străzilor Pârâului şi Muncii.

Conform anchetatorilor, bărbatul le-ar fi pus celor două victime mâna la gură, le-ar fi imobilizat ambele braţe şi le-ar fi tras de păr, una dintre acestea suferind leziuni care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Ambele femei au reuşit să scape.

Bărbatul a fost depistat şi reţinut de poliţişti duminică, iar apoi propus spre arestare preventivă în cursul aceleiaşi zile, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile.

El este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de lipsire de libertate şi loviri sau alte violenţe.

Activităţile de urmărire penală au fost desfăşurate de către poliţişti din cadrul IPJ Braşov – Poliţia Municipiului Braşov – Biroul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul Poliţiei Transporturi Feroviare Braşov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, a menţionat sursa citată.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Vroia sa intre in ele ca noi in Schengen,cu forta!

    • Mai Cristi, mai! Voia, nu ,,vroia”, cate clase ai facut? Dar pe bune? Ai cuvantul meu si sunt in cunostinta de cauza ca un elev de clasa a II-a foloseste corect cuvantul, nu te supara!
      P.S. Felicitari Politiei Romane pentru ca, de fapt, nu a constatat ,,tentative de lipsire de libertate”, cum e incadrarea oficiala, ci au prevenit rapiri urmate de ce este mai rau pentru umanitate. Inca o data, felicitari si multumiri

  2. Pe principiul ca daca hotii din carful tarii scapa si nu patesc nimic, de ce sa nu faca si el la fel? Ca in Tara asta scapa toti puscariasii!