G4Media.ro

Un bărbat a fost condamnat la moarte în Japonia, după ce a…

sursa foto: Unsplash/ Su San Lee

Un bărbat a fost condamnat la moarte în Japonia, după ce a incendiat un studio de animaţie şi a ucis 36 de oameni

Un tribunal japonez l-a condamnat, joi, la moarte pe bărbatul care a dat foc unui studio de animaţie din Kyoto în 2019, provocând moartea a 36 de persoane, relatează AFP, transmite News.ro.

Potrivit mai multor martori, Shinji Aoba, acum în vârstă de 45 de ani, a pătruns în clădirea studioului Kyoto Animation, a turnat benzină şi i-a dat foc, strigând „O să muriţi”.

Tragedia a provocat un val de emoţie şi indignare în Japonia şi în străinătate.

Acest act a fost „cu adevărat crud şi inuman”, a declarat joi preşedintele tribunalului din Kyoto, Keisuke Masuda, potrivit verdictului pe care AFP a putut să îl consulte.

„Faptul că 36 de persoane au murit este extrem de grav şi tragic”, iar victimele „au trebuit să îndure frica şi angoasa înainte de a muri”, a adăugat Masuda. Studioul devastat de flăcări „s-a transformat imediat într-un infern”, a continuat el.

Majoritatea victimelor erau tineri angajaţi ai Kyoto Animation – supranumit „KyoAni” -, printre care şi o femeie de 21 de ani. Alte peste 30 de persoane au fost rănite în incendiu.

„Nu m-am gândit că vor muri atât de mulţi oameni, iar acum cred că am mers prea departe”, a declarat acuzatul în prima zi a procesului său, în septembrie anul trecut. „Cred că trebuie să plătesc pentru crima mea cu (această sentinţă)”, a mai spus el în timpul unei audieri din decembrie, când a fost întrebat despre dorinţa familiilor victimelor de a-l vedea condamnat la moarte.

Shinji Aoba a vrut să se răzbune pe KyoAni pentru că era convins că această companie i-a furat o idee de scenariu, acuzaţie respinsă ferm de studio şi pe care procurorii au descris-o ca fiind „delirantă”.

El s-a confruntat cu cinci capete de acuzare, inclusiv crimă, tentativă de crimă şi incendiere. Luna trecută, acuzarea solicitase pedeapsa cu moartea.

Însuşi incendiatorul a suferit arsuri grave în incidentul care a avut loc în data de 18 iulie 2019, iar rănile sale au necesitat mai multe operaţii. El a apărut într-un scaun cu rotile.

Avocaţii săi pledaseră nevinovat, argumentând că bărbatul nu a avut „capacitatea de a distinge între bine şi rău” din cauza unor probleme psihiatrice.

Dar judecătorii au decis joi că Aoba nu suferea de demenţă sau de capacitate mentală diminuată la momentul crimei.

Japonia este una dintre democraţiile care continuă să aplice pedeapsa cu moartea, la fel ca Statele Unite şi India. Execuţiile sunt efectuate prin spânzurare.

Ultima execuţie din această ţară, unde 107 condamnaţi se aflau luna trecută în rândul condamnaţilor la moarte, datează din 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...