G4Media.ro

UPDATE Un bărbat a fost descoperit mort, parțial dezbrăcat, lângă Cernica /…

Sursa foto: Facebook/ Poliția Română

UPDATE Un bărbat a fost descoperit mort, parțial dezbrăcat, lângă Cernica / Ar fi vorba despre un migrant, care se ascundea sub un tir / El ar fi fost mâncat de câini

Ora 20.26

Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat, joi seara, cu privire la faptul că pe Drumul Național al Capitalei – în zona Cernica – se află un cadavru pe carosabil.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din Pantelimon și ai Serviciului de Investigații Criminale, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă”, se precizează în informarea poliției.

Din primele verificări polițiștii au observat cadavrul ca fiind parțial dezbrăcat, acesta ar fi fost mâncat de câini, iar în zona capului lipsește o parte din scalp. 

În urma cercetărilor, ar fi vorba despre un cetățean străin (migrant), care se ascundea sub un tir. În timpul mersului, bărbatul ar fi cazut de sub tir, fiind grav rănit, survenind decesul. Ulterior, a fost mâncat de câini.

A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală, care urmează să se deplaseze la fața locului, pentru efectuarea de activități din competență.

Știrea inițială

IPJ Ilfov transmite că a primit o sesizare de la un șofer de TIR, care ar fi descoperit un bărbat mort pe carosabil, pe Soseaua de Centură, la 200 de metri de A2.

„Este vorba despre un cadavru al unei persoane de sex masculin. Din primele verificări s-a constatat că victima este dezbrăcată parțial, prezintă o leziune deschisă în zona capului și mai multe echimoze pe corp. Se fac cercetări în vederea stabilirii cauzelor decesului”, se precizează în informarea IPJ Ilfov.

Vom reveni cu detalii pe marginea subiectului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Politia Romana, cadavre pe lângă drumurile publice, mașini sărite în aer cu tot cu proprietari, pietoni spulberați pe treceri de pietoni, etc.

    Dl Bode nu îngăduie asa ceva!

    În curând trebuie sa umblăm toți cu sabia la noi și casca pe cap, așa preventiv.

  2. Cadavrul prezenta semne vizibile de descompunere, cum a ajuns pe centura fix pe banda de mers?

    • Descompunerea e in mintea ta!

    • „…descompunere”…Unde scrie așa ceva in articol?

  3. Sa vedeti cand vor veni ucrainienii la voi

  4. Platim un miliard pe an, cu rezultatele care se vad.

  5. Bietul om…Ce saracie o fi fost in tara lui si ce viata grea, de a preferat sa riste asa? Cei care rad de ei si care ii acuza, ar trebui sa se gandeasca ce riscau romanii inainte de 89 si cum fugeau din tara ilegal, cat chin, cat curaj.

    • Eu stiu ca plecau domol, pe baza amendamentului Jackson-Vannik. Punea madam Nina Casian cerere, se suia in primul avion, ii dadeau aia casa-masa si pensie de oprimat.

    • stii eronat. sunt o groaza care au traversat dunarea la sarbi. multi s-au inecat. ai aflat tu de nu stiu ce caz rar si gata, toti plecau asa. hai sa generalizam. sigur primeau toti casa si masa pe acolo, ca aia in vest nu au altceva de facut decat sa aiba grija de toti comunistii.

  6. Bine ca nu e Sinaia capitala ca ne mancau ursii. Asa cainii sunt prietenii cei mai buni ai omului. N-ai cum sa te superi.

  7. good dogs !