G4Media.ro

Preotul Visarion Alexa, reținut de poliție după o plângere de agresiune sexuală…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preotul Visarion Alexa, reținut de poliție după o plângere de agresiune sexuală asupra unei femei la spovedanie / Preotul, sub control judiciar 60 de zile / Avocata preotului: Relaţia de duhovnic a fost dublată de o relaţie de prietenie

Update 19.36: Preotul Visarion Alexa a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile de Judecătoria Sectorului 6, potrivit informațiilor G4Media. Decizia poate fi atacată

Update 19.05: Avocata preotului a declarat că între cei doi exista o relație ”de prietenie” de circa doi ani, potrivit News.ro.

„Relaţia de duhovnic a fost dublată de o relaţie de prietenie, partea vătămată recunoaşte acest lucru. Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua cu părintele şi în această relaţie, pe fondul acelei prietenii şi abordări personale, a intervenit şi acest eveniment, incident din aprilie 2022. Nu a existat o relaţie foarte profundă. A depus plângerea pe 20 iulie în ultima zi în care se putea formula plângere şi acesta este un lucru destul de discutabil”, a explicat apărătoarea preotului.

Mariana Mihai a mai precizat că a fost o discuţie între cei doi „nu neapărat o agresiune”.

Update 18.28: Arhiepiscopia a confirmat că luni va începe ancheta. Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este „suspendarea de la slujirea preoțească”, potrivit unui anunț al Patriarhiei.

Update 17.47: Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă, iar dacă acuzațiile aduse preotului vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericesti in cadrul „Consistoriului bisericesc”, transmite purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

”Vestea este una absolut șocantă. Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum in sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează”, a mai spus acesta.

Update 17.28: Preotul reținut ar fi Visarion Alexa, potrivit unor surse judiciare. El este originar din Bacău și este parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari (București), potrivit publicației de specialitate Doxologia.

Preotul Visarion Alexa este cunoscut pentru desele apariții în mass-media.

Update 17.27: Bărbatul reținut este preot în București, iar femeia de 37 de ani a susținut în plângere că agresiunea ar fi avut loc în timpul spovedaniei

Articol inițial: Poliţiştii bucureșteni au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 46 de ani în urma plângerii de agresiune sexuală depusă de o femeie, potrivit unui comunicat de presă.

Plângerea a fost depusă la 17 august și au demarat investigațiile încheiate cu reținerea bărbatului.

Autoritățile propun arestarea preventivă a bărbatului. Activitatea polițiștilor a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

75 comentarii

  1. Ninjalaii in actiune, dupa ce ca sug banii oilor acum vor sa le-o si traga…

    • Femeia respectivă nu are relații sexuale cu alți bărbați pe care nu i-a reclamat la poliție?
      Este virgină și singură aceea femeie?
      A găsit un preot pe care să dea vina.

    • @L, Deci la voi la biserica sectanta AUR-PSD este in regula sa violezi o femeie daca nu e virgina.
      Daca femeia are deja un barbat cu care intretine relatii de buna voie atunci hop si un haurist legionar poate face ce vrea fara consimtamantul ei.
      Are permisiunea data de capitan.
      Trebuie sa dispara imediat crimin@ii astia din AUR altfel va fi vai si amar de tara asta.

    • @putinel:
      Un credincios real trebuie să se spovedeasca și impartaseasca cel puțin odată pe an.
      Nu vom trece la altă religie cum vor unii.
      Peste tot se întâmplă falsuri.

    • @L
      Tu iti schibi religia ca “asa vor unii”?
      Tu esti intreg la cap?

      Sa nu mai zic de intrebarile tale care duc la o afirmatie scoasa din fund…

    • Ca să nu-i ia primăria liberalul Ciucu, bună ocazie mediatică pentru Nicușor Dan să propună reconstrucția Mănăstirii Văcărești după model polonez, cu finanțare din Diaspora.

  2. S a dus mai prostovane! O fi și progredista ce legătură are! Oamenii în general sunt disperați când apelează la popi. Sunt disperați de boli, de soarta!

  3. a mai disparut de aici un comentator haurist…😂😂😂😂😂😂😂

    • Din ce inteleg din argumentatia avocatului, preotul se „imprietenise” cu reclamanta. Si n-ar fi fost agresiune fizica, ci o discutie. I-o fi propus o partida de frichi-frichi, si reclamantei nu i-o fi prins bine.

  4. Ciudat, tare ciudat. De obicei astia sunt bulangii, nu le plac femeile

  5. Asta-i ca Simion, ii place orice gaura.

  6. Nu va avea castig de cauza tipa.

    • Din 17 august și pana astăzi a avut timp procuratura sa stânga dovezi suficiente aurolacule. De asta nu l-au arestat imediat când a făcut femeia plângere.
      Auzi limbaj la dr@gatul asta: f@scist „câștig de cauza”…
      Ala se va judeca cu procuratura nu cu „tipa”, nesp@latule ca se judeca în penal, jig@die.

    • Ce să vedem mă? Tu deja ai dat verdictul fără să fii cunoști cazul sau sa fii instanță. Identic f@scist care nu da 2 bani pe victimă sau ca aia din poliție care se ascund unul pe altul.
      Asta sunteți aia din AUR.

    • @Sabin: Nici eu nu cred ca va avea castig de cauza tipa, in cazul in care are spune adevarul si chiar are si probe! 🙁

      Dar ramane sa ne lamurim daca in tara asta karaoke poti sau nu face orice, atat timp cat iti pui in fata numelui „parintele”, „preasfintia sa”, etc. . 💡

      Pana acum pare ca Make este mai tare decat orice autoritate a statului, de exemplu. Ori sau nu?

    • Din iulie și pana acum ar fi dat procuratura NUP. Azi instanta a dat dreptate procurorului în urma probelor preliminare. Într-adevăr ăștia au bani multi și legături. Vedem….

  7. Așteptăm informații. La ce notorietate avea acest preot nu m-as mira ca o activista comunist-neomarxista-usrista sa inventeze acuzații. Așteptăm sa vedem dacă exista dovezi video sau de orice fel in acest sens.

    • Da’ Pomohaci, sau episcopul ala pedobu lang iu nu aveau notorietate? Tocmai astia cu notorietate au mai mult curaj, cine sa creada victima?
      Probabil femeia i-o fi marturisit ceva deocheat, i s-o fi ridicat stindardul si s-o fi gandit ca e loc si pentru el in toata povestea.
      Faptul ca a fost retinut inseamna ca sunt suficiente dovezi incat sa fie pus deoparte, sa nu influenteze ancheta.

    • Tovarase Ivan, esti dovada ca propaganda comunist-neomarxista-pesedisto-ruseasca lucreaza si in week-end! 🙂
      La stirea despre un popa care (aparent) nu e popo tu ataci USR-ul! 😀

  8. HEADLINE mai inteligent, n-aveati. 🙁

  9. Ce p0rc libidinos.
    A profitat de o femeie sensibila si vulnerabila?
    De ce platim asemenea lepre din banii de la stat ?
    Cat are salariu ?

  10. 🤢 cred că putem să ne și imaginăm cam cum a decurs agresiunea, având în vedere că era spovedanie…

  11. Sperăm că BOR nu va lăsa nesancționat un asemenea derapaj de la calea cea dreaptă a sexului cu persoane de acelaşi sex ca la seminarul de la Huşi sau de prin alte locuri pre unde îşi face veacul Satana în sutană.

  12. Ce plăcere aveți voi în formațiunea f@scista AUR pentru violatori… ceva de nedescris.
    De fapt, da, cu Lasca cercetat de DIICOT pentru proxenetism, cu tot felul de traficanți în „partidul” de huligani, nu-i de mirare.
    Toți aveți aceleasi fețe tumefiate de alcool ca Simion sau Tudose.

  13. Cand vin femeile la biserica una dupa alta sa le tot intrebi in ce pozitie stau… A cazut un sfant in ispita… baaaa nu e sfant, este un profitor, spala pr0stii pe creier cu ineptiile lor, le ia banii si se plimba in mertzane. Ar trebui arestati toti!

  14. Dacă s-a luat măsura reținerii și se va propune și arestarea preventivă e o treabă destul de serioasă,putem presupune că s-au strâns dovezi,care să confirme plângerea și declarația victimei.

  15. 🤮dacă nu știam cu sunt popii aproape ca te credeam 🤣🤣🤣

  16. Ce anchetă face BOR?! Au procurorii lor sau se bazează pe taina spovedaniei?! BOR e stat în stat?!

  17. Avrame ce iti mai place sa fsci trenuletul pana la cta

  18. Spovedanie , sfanta spovadanie ?

  19. La ce întaietate au popii acuma,nu preotii,e o minune că s-a luat o asemenea măsură.Sau începe să pălească influența lor?! Ei aveau misiunea să promoveze în mintea oamenilor actuala stare de lucruri si să sugereze pe cine să votezi.

  20. friends with benefits, zice popa

  21. Tu esti bine spalat pe creier, este slujitorul banilor!
    Mai lasati zeitatile si linsul de mortaciuni! Asta era acum 1000 de ani cand Soarele se invartea in jurul Pamantului! Suntem in 2022 totusi.
    BOR este cea mai bogata secta din Romania, cu zeci de mii de hectare de padure si pamanturi agricole. Eu daca cer un serviciu de la biserica sunt taxat!

  22. Ba baiatule unii sunt atat de frustrati incat si daca spui ca e inundatie in Bangladesh o sa-ti zica ca e din vina aur :)))))) ce-i baieti simtiti cum urmeaza sa vi-o luati de la ei la alegeri? Pai daca nu ati mai vorbi atat de ei, ar disparea pana-n 2024 dar voi …keep going. Urata specie de npc-uri sunteti.

  23. Oricare ar fi adevărul,preotul pentru mine rămâne tot preot,pt că are Harul de la Dumnezeu Sunt convins însă,că în cazul de față,părintele Visarion este complet nevinovat

  24. Din pacate, se pare ca preotul e vinovat, dar asta nu ma face sa imi pierd credinta in Ăl de sus și îmi voi aminti cu drag de atâti de mulți preoți care au făcut acte de caritate mult peste puterile lor.

    Nu înțeleg, daca cred î n Cel de sus și dacă aștept un răspuns oficial din partea autoritățiilor sunt cumva votant AUR?

    De unde și până unde asocierea AUR si BOR?

    Dacă ați urmări puțin declarațiile BOR ați vedea cum ii pun la zid pe cei de la AUR, poate, poate

    • Dacă ați urmări puțin declarațiile BOR ați vedea cum ii pun la zid pe cei de la AUR, poate, poate vă mai potoliti.

      Ar trebui sa vedeti cat de multi oameni ai bisericii sunt impotriva AUR-ului.

      Am si eu o intrebare, daca cineva dintr-o institutie face o magarie/ilegalitate/o fapta penala, inseamna ca toti din acea institutie sunt hoti/mincinosi/penali?

      Pe principiul asta cu totii suntem prosti, pentru ca sunt sigur ca orice om a avut momentele lui de prostie..

      Nu cred ca o greseala facut de om ii poate caracteriza toate viata, asa cum nici un singur om nu poate caracteriza o intreaga institutie

    • Vinovat sa u nevinovat e acelasi lucru?
      Una e sa crezi in Cel de sus si alta este sa crezi in popi… Harul despre care vorbesti se pare ca nu a ajuns decat la o mica parte a slujitorilor Domnui din biserici. Prea muti preoti au ajuns sa aleaga calea inavutirii cu orice pret si a pacatelor trupesti in locul slujirii cu buna credinta in casa Domnului!

  25. Lăsând la o parte vinovăția sau nevinovăția preotului, trebuie să constatăm fenomenul care se întâmplă în aceste comentarii. Indiferent de adevărul pe care nici unul din voi nu îl cunoaște la ora actuală, aveți un comportament îngrijorător. Cum este posibilă atâta bădărănie și mitocănie de 2 bani? Cum să vorbești despre niște oameni pe care nu îi cunoști și despre un subiect pe care nu îl stăpânești, cu atâta convingere, ură și scârbă? De unde asocierea asta cu AUR și creștinii ortodocși care merg la Biserică? Un om care citește ce ați scris voi mai sus ajunge foarte ușor la concluzia că alternativa „bună” a ortodocșilor „spălați pe creier” sunteți voi. E o concluzie tragică.

    • Ce imi este haur, ce imi este bor trag apa dupa amandoua.
      Hai ca tocmai imi zicea un prieten ca l-a ascultat si este doxa. I-am spus sa isi trimita nevasta la el sa o ilumineze si pe ea! Asa iti zic si tie, cauta-l sa te spovedeasca poate te rezolva si pe tine!
      Astia sunt niste sarlatani care vorbesc frumos despre zeitati de acum 2k de ani si iti iau banii sa o duca ei bine. Concluzia tragica este ca votati pesede pe o punga de ulei! Politicienii o ard cu biserica ca este politic. Restul europenilor o duc bine si nu o ard cu bisericile. Noi care suntem cei mai religiosi din lume suntem cei mai saraci si pr0sti!
      Asta e concluzia mea si este tot tragica!

    • @0I0, Același lucru se întâmplă și cu popoarele islamiste cu religia și steagul în suflet. Emiratele, Kuveit, etc se lăfăie în lux, Iranul și restul o ard în sărăcie cu cel „Suprem” sub pernă.
      Obligatoriu burka. Ah, și batic; vezi vreo diferenta?

  26. Apropo pentru astia religiosi, a fost bine pe timpul sarmei cand banii se duceau la bomba neamului si ne spalam cu apa rece? Ne meritam soarta ca lingem cadavre in numele unei zeitati si dupa indrumarile unor ninjalai!

  27. Stai liniștit bai alex cu a mic. AUR și PSD sunt singurele „partide” declarate pupatoare de moaște și susținătoare de securiști precum Mache. Iar toți susținătorii preoțiimii infractoare inclusiv tu sunteți aurolaci. N-a zis nimeni ca e vina voastră. A zis doar ca susțineți violul și mediul infracțional din care proveniți.

  28. Asta e doar în mintea ta bolnava și hamesita de bautură.
    În lumea „progresista” cum ii spui tu femeile au luat atitudine. Sunt mișcări precum MeToo și altele.
    Doar la voi la extremiști, la f@sciști, la ortodocși retrogr@zi și la islamiști femeia e supusa și fără drepturi.

  29. Foarte bine spus @0I0. Secularizarea averii bisericii a fost motivul pentru care decadentii ortodocși l-au exilat pe A I Cuza. Mișcarea pașoptista de emancipare plecata de la Paris era considerata progresista deși elitele progresiste emancipate au făcut posibila unirea principatelor.
    BOR este cea mai pervers@ „multinationala”.
    Pe lângă faptul ca nu plătește taxe încasează în plus de la stat.

  30. ,, Dumnezeu, a creat omul, după chipul și asemănarea lui”. Concluzia e la voi (noi).

    • Și ai citat un ninjalau care iti vrea banii! 😂😂
      Înapoi la lins de icoane acum!
      Ai dovedit inteligență destulă!

  31. Oare ce inseamna, de fapt, „agresiune sexuala” in acest caz? Din cate stie eu, la ortodocsi, spovedania are loc intr-un colt din biserica, adica intr-un spatiu deschis – greu de crezut ca preotul respectiv ar fi putut sa o pipaie sau violeze pe respectiva. In plus, faptul ca doamna comunica non-stop cu preotul ma duce cu gandul la ceva tigle lipsa in cazul ei.
    Oricum ar fi, pentru mine, Visarion Alexa este preotul care si-a facut timp pentru a veni ,la cateva ore de la apel, la capataiul sotiei mele aflata pe patul de moarte. Datorita lui, sotia mea a putut primi ultima impartasanie si a plecat linistita si impacata cu Dumnezeu. Pentru asta, are toata recunostinta mea.

  32. Revin la comentariu anterior: sunt agnostic, ai totuși respectul meu, salutări de bine.

  33. „Concluzia tragica este ca votati pesede pe o punga de ulei!” Cum le știi pe toate ca un om mare. Probabil când îți faci veacul pe internet capeți și această capacitate de păreri categorice nefondate. O informație cât se poate de adevărată în schimb, este că vorbești de pe tușă. Nu mă cunoști, evident nu știi cu cine am votat, nu îl cunoști nici pe părintele Visarion dar scrii aici în dorul lelii. Practic ai adoptat părerile reciclate ale altora cu privire la Biserică și credincioși și ai acceptat de bună voie să le iei ca atare și să ni le prezinți și nouă ca fiind adevărul suprem. Aveam și eu colegi la școală corigenți la matematică dar aveau păreri și opinii legate de ea în condițiile în care nu au deschis o carte în viața lor. Dacă ai atâta convingere pe un subiect pe care nu îl stăpânești, pot deduce ușor că așa stai la toate capitolele din viață. Există riscul să trăiești într-o lume cât se poate de virtuală. Nu zice nimeni că nu sunt poame acre și în ortodoxie, e de-a dreptul exagerat să consideri că dacă mergi la slujbe, te inchini sau ești preot ești apogeul sfințeniei dar de aici și până la susținerea categorică a unei păreri formată practic de la distanță și nu din viața reală, e cale lungă. E ca și cum eu mă apuc să spun lumii întregi că ești un infractor și că fix tu ești cel care i-a înscenat părintelui Visarion tot circul ăsta. Pe sistemul n-am dovezi dar nici că-mi pasă. Presupun că nu ți s-ar părea normal. Eu în 7 ani de ortodoxie am întâlnit numai preoți demni de toată stima dar voi care priviți prin geamul monitorului și prin filtrul „jurnalismului”, i-ați întâlnit pe toți ăștia defecți. Mă mir că nu vă dă de gândit, probabil vă scoate din zona de confort. E mai ușor să arunci cu eticheta în loc să faci eforturi reale de a înțelege viața din jur. Dar aia e, cum îți asterni așa vei dormi.

    • Se vede cum votam de ani de zile, pesede + biserica si suntem saracii Europei.
      Iti recomand „Marele Alb” de la Recorder.
      Eu stiu in ce lume traiesc, lumea virtuala este in capul vostru cu zeitati, irigam cu preoti, nu spalam duminica ca e pacat, nu ne epilam si purtam batic tot ca e pacat. Mare diferenta cu aia care se arunca in aer pentru 40 de virgine nu este.
      Nu sunt medic ca v-as fi pus diagnostic de nebuni la toti.
      Cand vezi oamenii pe strada cum vorbesc cu animalele am aceeasi senzatie.
      Am inteles ca biserica induce si lucruri bune pentru corpul uman prin post, dar nu le poate explica medical asa ca mai bine le impune ca asa a zis al’ de sus!
      Pentru mine ramane o facatura la nivel de vrajitorie.
      A iesit unul din pestera m-a vazut pe mine un extraterestru si asa s-au creat zeitatile voastre.
      Lumea evolueaza, dor voi ati ramas la nivelul de broaste spalate pe creier.
      Va scoate Mache din mertaz un cadavru pe strazi sa opreasca pandemia si voi sa va calcati in picioare sa il pupati ca sa va mearga bine.
      La asta se rezuma religia voastra! Mai este ceva de inteles? Nu cred, ca nu este stiinta cuantica.

    • Cel mai bun răspuns!👏🏻👏🏻👏🏻

    • 0I0, Iti recomand sa aprofundezi totusi ortodoxia, chiar si de curiozitate, fara sa consideri ca te trimit la convertire. Poate vei pricepe de ce anumite lucruri sunt considerate ca fiind pacate inainte sa iti formezi pareri preconcepute. Nu poti avea o parere valida intr-un subiect pe care nu il cunosti de la distanta. E mai mult decat banala fraza asta dar am simtit nevoia sa ti-o scriu ca poate rezoneaza altfel. Culmea este ca in ortodoxie nimic nu este obligatoriu, dar asta ai inteles tu si multi altii. Faptul ca ti se prezinta niste lucruri ca fiind in detrimentul tau sufletesc si chiar si trupesc nu inseamna ca esti obligat sa tii cont de ele. Pentru ca imi oferi exemple extreme, iti ofer si eu unul: parintii tai ti-au spus sa nu bagi degetele in priza dar practic nu ti-o interziece nimeni sa o faci. Este un sfat menit sa te fereasca de rau si nu esti obligat sa il asculti.
      In ceea ce priveste chestiunea actuala trebuie retinut ca aceste caderi, chiar si ale preotilor nu inseamna lepadarea de credinta din partea noastra a ortodocsilor. Ba mai mult, despre astfel de lucruri am fost atentionati tocmai si in Scriptura ca se vor intampla. Nu e primul si nici ultimul, insa asta nu e un motiv sa plec din Biserica. Pentru mine poate fi doar o dovada a faptului ca oricine poate sa cada si in orice moment. Repet, a fi ortodox sau preot nu te transforma intr-o fiinta supranaturala imuna la greseli, asta este din nou o mentalitate exagerata aplicata de dragul de a eticheta si de a nu aprofunda. Prefer sa nu imi formez pareri categorice din documentare si nici din parerile altora.
      Ca o concluzie la toata nebunia asta o sa spun ca acest incident nu va duce la disparitia ortodocsilor si nici a Bisericii pentru ca nu preotii ne tin pe noi in Biserica ci experientele noastre concrete. In momentul in care traiesti minuni pe pielea ta, si in momentul in care esti inconjurat de oameni care au avut aceleasi experiente ca si tine, nici mama necredinciosilor nu te mai desparte de Biserica si nici un preot care a cazut. Un documentar sau o parere a unui om care nu a trait vreodata ortodoxia nu va putea niciodata, in nicio imprejurare sa aiba putere sa clatine trairea mea personala, si asta trebuie inteles de cei ca tine. Am fost ateu timp de 27 de ani. Vin dintr-un loc pe care il cunosc mult prea bine si stiu ce inseamna sa te aprinzi de ura impotriva unor lucruri care te deranjeaza. Insa in momentul in care am ales de buna voie sa pun la incercare ortodoxia am trait lucruri pe care nu le-am mai putut explica si nici cataloga ca fiind logice. A fost momentul in care a trebuit sa recunosc faptul ca logica functioneaza pana intr-un anumit punct si ca dincolo de ea exista ceva ce o face de rusine. E inspaimantator sa renunti la tot ceea ce credeai ca stii dar a fost cel mai intelept lucru pe care l-am facut si nu am intalnit nici o farama de regret. Propun sa te obisnuiesti cu noi, nu plecam nicaieri iar asta nici nu ar trebui sa te intristeze. Sunt sanse mari ca un ortodox sa iti sara in ajutor chiar si dupa ce l-ai calcat in picioare pentru ca asta il invata Biserica. Extremisti vor fi in toate domeniile, important e sa nu aplici eticheta pe toti. Daca din 12 unul e pe aratura, nu e corect sa spui ca si cei 11 sunt. Daca Dumnezeu imi da mii de oportunitati sa fiu un om mai bun atunci si eu sunt dator sa fac acelasi lucru cu toata lumea, asta ma invata pe mine credinta mea „inapoiata”. Accept sa ma cataloghezi ca un nebun si toate cele. Iti multumesc. Poate intr-o buna zi o sa invatam sa ne acceptam si astia „nebuni” cu astia „normali” si sa vedem dincolo de etichete.

  34. Să fie lăsat la vatră! In felul acesta, va fi liber să ducă „relația de prietenie” la alt nivel.

  35. 100% cearta intre amanti. S-a acrit relatia si razbunare…cate de astea am vazut…dar popa trebuia sa-si vada de cele sfinte si pe cat posibil cu cctv si/ sau martori, ca in ziua de azi…

  36. mai pe.romaneste, a vrut popa sa ardă ceva si s-a enervat enoriașa.
    inteleg ca s-a oprit la intentie…
    asta e! nu i- a mers cu doamna. Dar doamna ii trimitea mesaje noaptea…. cand era posedata…. de alte duhuri

  37. „dacă poartă amulete care nu aparțin ortodoxiei, la fel fac – nu îl primesc nici la spovedanie, nici la împărtășire. (…) Astea sunt regulile jocului!”
    Cand va zic ca asta este vrajitorie, voi nu, e batman, batman! 🤣🤣🤣

  38. Da doamna avocat ,dar invocata relație de prietenie a degenerat brusc se pare într-o agresiune sexuală,chiar la taina sfintei spovedanii.Dacă e așa părintele a căzut în ispita poftei trupești.

    • Terminati cu cuvintele astea minunate, „a cazut in ispita poftei” este un violator si gata!
      Daca faceam eu asta nu mai „cadeam in ispita poftei” eram un obsedat!
      Saracutul de el! Deja imi este mila, avea prea mult testosteron de la atata rugaciune!
      Dreacu la impins, el este un inger! 🤮🤮🤮🤮

    • cune stie cum arata doamna… poate cadeam multi in ispita asta.
      dar putea sa astepte sa termine spovedania.
      ca era sub taină 😉
      n a terminat doamna de spus toate pacatele… ca s-a si repezit popa cu invartoshatu’ ….

  39. sau a auzit popa atatea măscări la spovedanie, ca s-a excitat rau si nu a mai rezistat…
    e greu sa fii popă

  40. Dacă de 22 sau 20 aprilie e vorba ca data a faptei,pretinsa cădere în păcat a preotului,adică agresiunea cu pricina s-a comis chiar în saptămâna patimilor,dinaintea Învierii Domnului.Păi creștinii cu evlavie în suflet postesc atunci părinte.Și apoi o bilă neagră și pentru cei de la România TV ,unde preotul cu pricina era un invitat al casei(unde s-a confesat și despre neînțelegerile lui marunte cu soția).Să o lase mai moale cu teoria diversiunilor și cu lipsa de probe proslăvită de avocați de casă invocată pe baza unor date auzite de ici de colo,fără să fi văzut dosarul cauzei.Să vedem cum rămâne definitiva hotărârea privind propunerea de luare a măsurii preventive și apoi să se ambaleze.

  41. !010
    Întâi de toate să fim raționali și avem demnitate, sa nu coboram jos, foarte jos!

    Nimeni nu are dreptul să atenteze la dreptul cuiva de a avea o credință religioasă!

    Și vă destăinui un secret, când vor veni peste dumneavoastra amenințările alea mari și când sufletul va începe sa va doară, numai prin rugăciune și lectura textelor religioase veti putea trece peste suferință!

    Nu fiți atât de sigur că sunteți puternic!

    Și apoi ne trebuie oleacă de cultura!

    Viața are 3 nivele, al realității (practice), al simbolurilor și al imaginarului și se ordonează pe axa sacru-profan!

    Credința religioasă acoperă zona sacrului, ea ne arata ce este permis și ce nu este permis!

    Când Nietzsche a pus în gura lui Zarathustra cuvintele *Dumnezeu a murit* el a primit o replică din partea lui Dostoievski *Dacă Dumnezeu a murit totul este permis*. Și marile nenorociri ale secolului XX s-au datorat credinței că Dumnezeu nu mai exista.

    Asta despre credință. Preoții sunt funcționari ce au in gestiune problematica sacrului și aparțin unei instituții care se numește biserica.Atat și nimic mai mult . Cred că lectura Marelui Inchizitor (Frații Karamaziv) v-ar fi benefica!

    Ceea ce a făcut acest preot nu este cu nimic mai grav decât profesorul care condiționează eleva sau. studenta de obținerea de favoruri sexuale pentru a trece un examen, sau doctorul, sau procurorul sau judecătorul…

    Poate greșesc eu..

    • Mda, hai ca ma cobor la nivelul tau, imi vorbesti sa fim rationali dar tu debitezi despre zeitati si alti talambi care cred ei in ceva.
      Si eu cred in extraterestri, ai mei sunt mai palpabili decat zeii tai.
      Ai mei nu ma pun sa merg in 4 labe in jurul bisericii si nici sa ling cadavre mumificate.
      Ai mei ma lasa sa ma spal duminica, sa ma epilez si sa port ce vreau eu.
      Procentul celor care in biserica, practica este de 40% si sunt cei din mediul rural cu scoala putina. Asta imi spune tot despre calitatile intelectuale ale religiosilor.
      Usor, usor scapam si de vrajitoriile astea.

  42. ahaha cat de naiv sa fie popa sa creada ca poate exista prietenie intre barbati si femei :DD

  43. Hai sa nu aruncam deja cu pietre, sa vedem exact ce s-a intamplat si apoi sa ne dam cu parerea.

  44. !0I0

    Nimeni nu are dreptul sa judece faptul ca un om are o credinta, in cazul nostru credinta ortodoxa si ca respecta un ritual si are trairi de un anumit fel!

    asta tine de drepturile omului! nu respecti drepturile omului esti in antecamera totalitarismului!

    iar cat va priveste pe dumneavoastra, atata pot spune, sa nu uitati niciodata, dar niciodata, cand marile suferinte vor veni peste dumneavoastra( sa ne intelegem, eu nu va doresc asa ceva, doamne fere, ) de cele scrise in aceasta interventie!

    nu fiti atat de sigur ca veti putea trece prin ele asa cum traversezi strada la trecerea de pietoni!

    cand vad cozi in fata bisericilor de marile sarbatori religioase si cand se aduc nu stiu ce moaste, primul gand este cel al deznadejdii si suferintelor care-i macina pe cei ce stau la rand!

    smerenie stimate domn, smerenie!

    • Esti liber sa fii cum vrei, atat timp cat nu ma deranjezi, din pacate voi astia cu scoala putina ajungeti sa votati pe un kil de ulei si apoi va plangesti ca sunteti saraci si suferiti!
      Nu aveti nevoie de secta BOR ca sa fiti fericiti! Nu trebuie sa va cumparati un loc in RAI ca sa traiti vesnic!

  45. Au iesit stenogramele!

    „Victimă: Păi și asta credeți că am nevoie? Mai ales că dumneavoastră m-ați atins în zona intimă. Mi-ați atins vaginul. Asta produce detensionare (…)”

    Religiosi luati cu anafura sa nu va stea in gat!

  46. !O1O

    De ce sunteți atât de răzbunator pe bunicii și părinții dumneavoastră de-i înjurați pe-acilea că luau anafura?

    Ce rău v-au făcut?