Un bărbat de 50 de ani a făcut stop cardiac într-un liceu din Iași / A fost salvat de intervenția unui echipaj SMURD / ”A fost nevoie de 17 şocuri electrice externe ca inima să pornească”
Un bărbat în vârstă de 50 ani care a făcut stop cardiac într- un colegiu din municipiul Iaşi a fost salvat pentru că a fost resuscitat de cadrele didactice până la sosirea echipajului SMURD, au informat, miercuri, reprezentanţii UPU-SMURD Iaşi, anunță Agerpres.
„Luni, în timpul unor ore de curs făcute în Iaşi, un domn din Bucureşti a devenit inconştient. În urma apelului 112 a plecat către liceul respectiv un echipaj de terapie intensivă SMURD. Au găsit pacientul în stop cardiac şi cadrele didactice făcându-i compresiuni toracice, acea resuscitare de bază. Echipa de urgenţă a continuat cu resuscitare avansată. Pacientul era în fibrilaţie ventriculară. A fost nevoie de 17 şocuri electrice externe ca inima să pornească”, a declarat, miercuri, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, prof univ dr Diana Cimpoeşu.
Potrivit sursei citate, bărbatul respectiv a fost dus apoi la UPU de la Spitalul ‘Sfântul Spiridon’, unde a fost consultat de medicii cardiologi.
„Coronarografia a arătat că nu era infarct, ci o altă afecţiune cardiacă. A ajuns în comă post resuscitare în ATI, ieri (marţi -n.r) a devenit conştient şi a putut fi detubat. Evoluţia putea fi una nefavorabilă dacă profesorii din Iaşi nu făceau ceea ce au făcut corect şi rapid. Aceasta este atitudinea corectă a oricărui om”, a precizat dr Diana Cimpoeşu.
Conform sursei citate, cei de la UPU, SMURD şi disciplina Medicină de Urgenţă din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi au organizat în lunile ianuarie – februarie cursuri de resuscitare în şcoli şi colegii din municipiul reşedinţă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii