G4Media.ro

Un bărbat de origine britanică şi o femeie de origine franceză, dispăruţi…

sursa foto: Pixabay

Un bărbat de origine britanică şi o femeie de origine franceză, dispăruţi în timpul scufundărilor în Malaysia, au fost salvaţi după două zile

Un bărbat de origine britanică şi o femeie de origine franceză care au dispărut în timp ce făceau scufundări în largul coastei Malaysiei au fost găsiţi în siguranţă, sâmbătă, după ce au plutit aproximativ 100 km, timp de două zile şi jumătate, au anunţat organele locale de Poliţie, relatează news.ro, conform Reuters.

Căutarea unui alt scafandru care a dispărut în acelaşi timp, fiul în vârstă de 14 ani al britanicului, a fost extinsă în apele indoneziene, a mai precizat Poliţia.

Alexia Alexandra Molina (18 ani) din Franţa, şi britanicul Adrian Peter Chesters (46 de ani), se aflau într-un grup de patru oameni care au dispărut miercuri după-amiază în timpul unui antrenament de scufundări în apropiere de Tokong Sanggol, o mică insulă din apropierea oraşului Mersing (sud-est).

Instructoarea grupului, Kristine Grodem (35 de ani), din Norvegia, a fost salvată joi.

Mai mulţi pescari i-au zărit pe Molina şi Chesters în jurul orei 1.00, ora locală (20.00, ora României), vineri, în largul insulei Bintan din Indonezia, la sud-est de Singapore, şi la aproximativ 100 km sud de locul unde au dispărut, au spus oficialii.

”Sunt în stare stabilă şi sub observaţie, dar nu sunt pregătiţi să fie intervievaţi. Vom face asta de îndată ce vor fi pregătiţi”, a declarat şeful Poliţiei districtului Mersing, Cyril Edward Nuing.

El a spus că autorităţile indoneziene vor prelua căutarea fiului lui Chesters, cetăţeanul olandez Nathan Renze Chesters, deoarece probabil că a plutit în apele lor.

”Credem că există o mare probabilitate ca el să nu se mai afle în apele malaeziene, în funcţie de mişcarea curenţilor marini, precum şi de ora şi locaţia în care au fost găsite celelalte victime”, a spus el.

Instructoarea grupului le-a spus oficialilor că au ieşit la suprafaţă la aproximativ o oră după scufundare, miercuri, dar nu au mai găsit barca. Mai târziu, ea a fost separată de ceilalţi membri după ce a fost prinsă de curenţi puternici.

Operatorul ambarcaţiunii care i-a dus la locul de scufundare a fost reţinut după ce a fost testat pozitiv pentru consum droguri, a informat Poliţia, relatează news.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează