
Un bărbat deghizat în Hulk a distrus, pentru a patra oară, steaua lui Donald Trump de pe Hollywood Boulevard
Steaua lui Donald Trump de pe Hollywood Boulevard din Los Angeles a fost din nou vandalizată. Potrivit mass-media americane, suspectul purta costumul lui Hulk, supereroul din universul Marvel cunoscut pentru forţa sa incredibilă.
Incidentul a avut loc vineri dimineaţă şi bărbatul a folosit un târnăcop, potrivit Los Angeles Times.
Distrugerea stelei a avut loc la câteva ore după anunţă că preşedintele Donald Trump şi soţia sa Melania au fost diagnosticaţi cu coronavirus.
- „Orice stea vandalizată sau distrusă, indiferent cui aparţine, va fi înlocuită de Hollywood Historic Trust, o organizaţie caritabilă şi nepartizană”, a declarat într-un comunicat Rana Ghadban, preşedinte al Hollywood Chamber of Commerce, înainte de a adăuga: „Democraţia noastră este bazată pe respectare legilor. Oamenii pot face diferenţa votând şi nu distrugând bunul public”.
De la inaugurarea sa în 2007, steaua lui Trump a fost deja vandalizată de mai multe ori. În septembrie 2015, steaua a fost acoperită cu un mare X galben. În octombrie 2016, un bărbat a distrus cu ciocanul literele numelui Trump. În iulie 2018, cu un târnăcop un alt individ a demolat steaua preşedintelui.
sursa: News.ro, sursa foto: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii