G4Media.ro

Un bărbat din Galați a fost condamnat la un an de închisoare…

Un bărbat din Galați a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru uciderea unui câine. Sentinţa nu este definitivă

Un bărbat, de 47 ani, din Galaţi, a fost condamnat la un an de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi, pentru uciderea fără drept, cu intenţie, a unui câine, dar sentinţa pronunţată de Judecătoria Galaţi pe 26 martie nu este definitivă, transmite Agerpres.

Potrivit IPJ Galaţi, faptele s-au petrecut în ianuarie 2019, iar poliţia a început cercetările într-un caz de cruzime faţă de animale, ancheta fiind declanşată ca urmare a unei sesizări făcute de o familie din Galaţi, al cărei câine de rasă, un Amstaff în vârstă de 13 ani, a fost ucis de un vecin cu lovituri de cuţit.

Proprietarul patrupedului a reclamat că fost atacat de agresor cu cuţitul, iar câinele a sărit să îl apere şi a fost înjunghiat de mai multe ori.

„A fost deschis un dosar penal pentru ucidere cu intenţie a unui animal. Cercetările vizează un bărbat, de 47 ani, reclamat de proprietarul câinelui. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoare de la 3 luni la un an sau amendă”, preciza, în ianuarie 2019, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Magistraţii Judecătoriei Galaţi l-au condamnat pe agresor la un an de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi, pentru uciderea fără drept, cu intenţie, a unui animal, dar sentinţa pronunţată de Judecătoria Galaţi pe 26 martie nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

„Aceasta este hotărârea instanţei, momentan, după 2 ani şi 3 luni de judecată şi de anchete. S-a ajuns la concluzia că trebuie pedepsit cu închisoare cu executare. Instanţa i-a dat maximul de un an pentru cruzime şi tot ceea ce a făcut el. Animalul a fost omorât într-un stil mai rău ca la măcelărie”, a declarat proprietarul câinelui, Laurenţiu Costel Bocioc.

Foto: Câine din rasaa Amstaff / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Adică infractorul a sărit cu cuțitul la proprietarul cainelui dar a fost condamnat doar pt uciderea animalului care si-a apărat stăpânul. Ori în articol realitatea este distorsionată ori actul de justiție este înfăptuit prost. Cam ciudat.

    • Ai dreptate are nevoie de spor de pedeapsa daca a sarit pe stapan dar a bagat cutitul in catelul credincios.
      Auto aparare nu prea are cum sa fie cu cutitu la purtator de parca te astepti sa te atace un patruped sau mai stiu eu cine.

    • @Samir – Eu cred ca sunt, totusi doua spete diferite. In articol se vorbeste doar despre una dintre ele.

  2. Tot asa l-au f**** si pe fiul lui Eugen…

  3. lege…, zero, bietul caine.

    • Câinii ăia sunt interziși la reproducere, „săracii” de ei

    • Danute cainele ala avea 13 ani fara antecedente penale.
      Nu se spune cine e faptasul si ce antecedente are.

  4. daca nu era cainele, cine era mortul?
    25 de ani puscarie pentru un asemenea specimen biped!

  5. Astept sa vad cati ani va lua Tiriac pt uciderea ursilor.

    • Ala miliardaru? care creste ursii la ferma personala?
      Ursu nu sare niciodata sa te scape pe tine din cate stiu deci problema e un pic diferita.