G4Media.ro

Un bărbat din Harghita a fost atacat de urs în timp ce…

sursa foto: Captură video

Un bărbat din Harghita a fost atacat de urs în timp ce se afla la cules de ciuperci / A fost transportat la spital / Ursul s-a speriat după ce ceilalți culegători au făcut zgomot, folosind găleţile

Un bărbat care se afla la cules ciuperci în afara satului Cetăţuia a fost atacat de un urs, marţi, fiind transportat cu mai multe plăgi, dar în stare stabilă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc.

Primarul comunei Sânsimion, de care aparţine satul Cetăţuia, Kozma Istvan, a declarat că mai multe persoane au mers la cules ciuperci, într-o pădure aflată la aproximativ patru kilometri de localitate, iar la un moment dat un bărbat a fost atacat de un urs.

Primarul spune că, imediat după atac, culegătorii de ciuperci au făcut zgomot, folosind găleţile pe care le aveau la ei şi au reuşit să alunge ursul, ajutaţi şi de câinii care-i însoţeau.

Aceştia au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au transportat rănitul din pădure, cu căruţa, până într-un loc de unde a putut fi preluat de ambulanţă.

Şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat pentru Agerpres că bărbatul a fost transportat în stare stabilă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, având plăgi muşcate şi scoriate la nivelul mâinii şi piciorului drept şi a feţei.

Primarul comunei Sânsimion, Koszma Istvan, a mai precizat că a fost constituită imediat, potrivit legii, comisia de intervenţie, iar jandarmii au folosit semnale acustice pentru alungarea animalului, dar acesta nu a mai fost găsit la faţa locului.

Din cele relatate de martori, atacul ar fi fost produs de o ursoaică, aceasta fiind însoţită de trei pui.

„Noi, împreună cu medicul veterinar, jandarmii şi vânătorul ne-am deplasat la faţa locului unde a fost atacul, ne-am întâlnit cu alte persoane aflate la cules de ciuperci, am atras atenţia că e periculos să fie acolo, jandarmii au folosit semnale acustice pentru a alunga, dar nu am găsit la faţa locului ursul”, a spus Kozma Istvan.

Primarul a menţionat că este pentru prima dată în ultimii ani când un om este atacat de urs în zona comunei Sânsimion, precizând că din cele spuse de pădurari, zona în care a avut loc incidentul este una preferată de urşi.

Acesta este al treilea caz de atac al urşilor asupra oamenilor înregistrat în Harghita, de la începutul anului.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Mai există urși în Harghita? N-au fost împușcați încă toți pentru trofee?