G4Media.ro

Un bărbat din Suceava, cercetat pentru că şi-ar fi exploatat prin muncă…

Foto: Pexels.com

Un bărbat din Suceava, cercetat pentru că şi-ar fi exploatat prin muncă cei cinci copii la ferma de măgari și la o fabrică de cauciucuri

Un bărbat din judeţul Suceava, suspectat că încă din 2006 şi-a exploatat prin muncă cei cinci copii este cercetat de procurori, care propun arestarea sa preventivă, transmite News.ro.

De la vârsta de 8-9 ani, copiii erau treziţi la patru sau cinci dimineaţa şi munceau la ferma familiei până la 22.00 – 23.00, indiferent de anotimp sau temperaturile de afară.

”La data de 27.10.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată şi relele tratamente aplicate minorului”, a transmis, joi, DIICOT.

Procurorii au precizat că, în perioada 2006 – iunie 2022, inculpatul şi-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pe care i-a obligat să presteze activităţi agricole de creştere şi de îngrijire a animalelor la ferma de măgari a familiei şi la o fabrică de cauciucuri dintr-o localitate din judeţul Suceava, în scopul obţinerii de beneficii materiale.

”Astfel, copiii erau treziţi în fiecare zi, indiferent de anotimp sau de temperaturile înregistrate, la orele patru sau cinci dimineaţa şi erau forţaţi, prin recurgerea la acte de agresive fizică şi psihică, să muncească în gospodăria proprie până la orele 22:00 – 23:00. Totodată, în calitate de părinte, inculpatul le-a interzis copiilor să se implice în activităţi adecvate cu prietenii, activităţi recreative specifice vârstei, să frecventeze sau să continue cursurile şcolare, măsuri şi tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorilor”, au mai transmis procurorii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. E Suceava, ce vreți. Suceava, Brăila, Botoșani, Vaslui, Argeș sunt o sursă continuă de brutalitate.

    • Ferma de măgari este singura lor sursa de trai.
      Mă întreb câți ani aveau minorii in 2006, daca acum au 8-9 ani?
      Eu ii vedeam pe acei copii in curtea fermei. Ferma este la strada principala Daca te opreai puteai face poze cu măgarii. Statul nu ajuta părinții să crească copiii, dar are bani pentru asistenți maternali. Nu-l cunosc pe tatăl copiilor, dar cred că se chinuia să le asigure o bucată de pâine în fiecare zi.

    • @romanasul
      Nu scrie vârsta copiiilor. Doar că de la 8-9 ani ii trezea pt muncă și a început încă din 2006.
      Deci în 2006, primii copii puși la munca aveau 8-9 ani. Au trecut 16 ani. Probabil cei din 2006, care aveau 8-9 ani atunci, au acum 24-25.

  2. @Romanasul daca nu avea cu ce-i creste nu trebuia sa ii faca. Omul trebuie sa infunde puscaria. Nu exista scuza pt ceea ce a facut. Nu conteaza ca avea doar ferma aia si ca se chinuia sa ii intretina. La facut copii nu s-a chinut.

  3. Educația religioasă întunecă mințile, dominația parentală prin această atitudine limitează dezvoltarea cerebrală a copiilor. ,, A fost odată ca niciodată „, nu mai este valabilă pentru educarea micuților , analizați cu discernământ ce se întâmplă în lume ,inclusiv lumea ultra religioasă.

  4. Și vițica de nevasta-sa ce zicea???? Nu-i bai, că facem alții dacă ăștia crapă????? Părinți denaturati 🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮

  5. V-ați trezit după 16 ani. Măsurile trebuiau luate în 2006 nu acum când poate sunt și ei la casele lor.

  6. Să ajuti la cele gospodăresti nu vâd un râu .Voi cei care comentați nu cred căci v au ținut părinți la tablete si doar in fața calculatorului cum sunt crescuți cei din ziua de azi .Cu droguri si toate puse pe tavă.Ce viitor credeti căci dați copiilor pănâ si spaniolii de mici ii invață pe copii căci au responsabilitâți si trebu să ajute in casâ.Căci dacâ nu inveti copilul de mic mai crezi căci poți face ceva cănd e mare?