G4Media.ro

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit în Franța…

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit în Franța din cauza coronavirusului

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit în Franța, azi-noapte, din cauza coronavirusului, a anunțat Ministerul francez al Sănătății, citat de Le Figaro.

Miercuri dimineață, Ministerul Sănătății a anunțat că în cursul nopții au fost anunțate trei cazuri noi de infectare cu coronavirus în Franța. Unul dintre cei depistați, un francez de 60 de ani, testat marți de urgență și care a fost internat „într-o stare gravă”, a murit azi-noapte la Paris, a precizat Jérôme Salomon, director general în minister, într-o conferință de presă.

Dintre cele 17 persoane diagnosticate cu noul virus până acum în Franța, acesta este primul deces al unui cetățean francez.

Al doilea pacient care a fost depistat în cursul nopții este un francez de 55 de ani, spitalizat la Amiens. „Este într-o situație clinică gravă” și „este la reanimare”, a precizat Jérôme Salomon.

Aș treilea este un bărbat de 36 de ani, internat la Strasbourg. „El s-a întors din Lombardia” și „nu prezintă simptome grave”, a adăugat directorul general.

În Franța a mai fost înregistrat un deces, în urmă cu zece zile, al unui turist chinez.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...